Tuesday, August 3, 2021
Jurnalism corect


Noi tensiuni Rusia-UE, după sancţiunile impuse serviciului rus de informații externe: În diplomaţie, totul este reciproc

By Andreea Traicu , in Stirile zilei , at 31 iulie 2020 Etichete: , , , , ,

Noi tensiuni între Rusia şi Uniunea Europeană după ce au fost dispuse sancţiuni impotriva unui departament al GRU, serviciul rus de informații militare externe, ca umare a unor atacuri cibernetice. Ministrul de Externe rus a anunţat că Federaţia Rusă va răspunde cu măsuri similare, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

„Desigur că această acţiune ostilă a UE nu va fi lăsată fără răspuns. În diplomaţie, totul este reciproc”, a spus ministerul de Externe rus.

Operaţiunile incriminate de Uniunea Europeană sunt cunoscute publicului sub numele „WannaCry”, „NotPetya” sau „Operation Cloud Hopper”, iar un atac a vizat Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice.

De sancțiuni sunt vizați patru ruși, doi chinezi, precum și departamentul pentru tehnologii speciale al GRU, o firmă chineză și o companie nord-coreeană.

Măsurile prevăd interzicerea accesului pe teritoriul UE și înghețarea activelor persoanelor, firmelor și structurilor vizate, precum și interzicerea punerii la dispoziție de fonduri de către persoane sau entități din UE.

Sursa foto: cyberint

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW