Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Noi provocări în Republica Moldova: Adunarea Populară din Găgăuzia a adoptat o lege pentru utilizarea unuia dintre simbolurile ocupației ruse în Ucraina

By Vîrban Robert , in Război în Ucraina Republica Moldova Stirile zilei , at 29 aprilie 2022

Membrii Adunării Populare din UTA Găgăuzia, au aprobat vineri, 29 aprilie, o lege pentru confecţionarea şi folosirea în regiunea autonomă a așa-numitei panglici a Sfântului Gheorghe, unul dintre simbolurile ocupației ruse în Ucraina, asta deși transmite MOLDPRES.

Legea regională a fost adoptată în regim simplificat. Potrivit deputaţilor, acest lucru este permis de Regulamentul cu privire la statutul special din UTA Găgăuzia.

Decizia survine în contextul tensiunilor în creștere în Republica Moldova, după mai multe incidente provocate în regiunea transnistreană, ocupată de Federația Rusă. Este de așteptat ca tensiuni să apară pe data de 9 mai, atunci când este celebrată, pe model sovietic, „Ziua victoriei”, prin parade la care participă în general nostalgici după acele vremuri, aceștia purtând la piept panglici ale „Sfântului Gheorghe”.

Pe teritoriul Republicii Moldova simbolurile care promovează agresiunea militară sunt interzise (literele V şi Z, precum şi așa-numita panglică a Sfântului Gheorghe), după ce președintele Maia Sandu a promulgat săptămâna trecută o legea în acest sens, adoptată anterior de Parlament.

Potrivit documentului adoptat de Legislativ, confecționarea, vânzarea și deținerea simbolurilor agresiunii militare, se pedepsește cu o amendă de la 4.500 până la 9.000 de lei moldovenești sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore. Persoanele juridice riscă amenzi de până la 18.000 lei moldovenești.

Legea adoptată în Găgăuzia are doar efect propagandistic

Într-un interviu acordat pe 22 aprilie pentru radioteleviziunea din Găgăuzia, Svetlana Mironova, reprezentant al biroului Avocatului Poporului la Comrat, a precizat că o astfel de inițiativă nu va împiedica aplicarea legii adoptate de Parlamentul Republicii Moldova, având în vedere Constituția, care atribuie acestei instituții principalul rol legislativ.

UTA Găgăuzia, condusă de o apropiată a Kremlinului

Găgăuzia este o regiune autonomă din sud-vestul Republicii Moldova, locuită în cea mai mare măsură de etnici găgăuzi, apropiați din punct de vedere cultural de turci, dar de confesiune creștin-ortodoxă. La începutul anilor ’90, în regiune s-a dezvoltat un curent separatist, alimentat de Moscova, care a reușit să obțină o formă de autonomie.

În prezent, UTA Găgăuzia este condusă de Irina Vlah, cea care ocupă funcția de bașcan încă din anul 2015.

Potrivit unor documente publicate de publicația Rise, Irina Vlah ar fi fost ajutată direct de Moscova să ajungă bașcan al Găgăuziei, regiune autonomă în Republica Moldova populată majoritar de etnici turci rusificați. Astfel, când, în ianuarie 2015, Vlah și-a înaintat candidatura pentru funcția de bașcan, ea a ținut un discurs de aproape șapte minute redactat de „subdiviziunea moldovenească” a Kremlinului. Mai exact, acesta a fost completat cu expresii pro-ruse, antieuropene și antiromânești, inserturi marcate cu roșu.

Situația este agravată de Acordul de Asociere cu UE, un acord de aservire care ne-a fost impus din exterior și care a dus la ruperea relațiilor economice vitale cu Rusia, atât ale autonomiei, cât și ale Moldovei în general.

Chemăm toți locuitorii din Găgăuzia, toți patrioții autonomiei noastre, să susțină echipa noastră și să voteze pentru un viitor demn alături de Rusia! Viitorul Găgăuziei este decis astăzi!”, au fost câteva dintre replicile transmise de Kremlin și recitate de Vlah.

Pe lângă redactarea discursurilor, angajații „subdiviziunii moldovenești” a Kremlinului au mai generat și sloganuri anti-românești pentru manifestații desfășurate în Republica Moldova. Potrivit informațiilor apărute în presă, respectivele mesaje într-adevăr au fost scandate la mitingul de la Comrat. Printre participanții de vază ai evenimentului s-a numărat Irina Vlah, deja bașcan al UTA Găgăuzia, precum și Igor Dodon, la acel moment deputat și lider al Partidului Socialiștilor.

Sursa foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More Info here to that Topic: mainnews.ro/noi-provocari-in-republica-moldova-adunarea-populara-din-gagauzia-a-adoptat-o-lege-pentru-utilizarea-unuia-dintre-simbolurile-ocupatiei-ruse-in-ucraina/ […]

  • … [Trackback]

    […] Info to that Topic: mainnews.ro/noi-provocari-in-republica-moldova-adunarea-populara-din-gagauzia-a-adoptat-o-lege-pentru-utilizarea-unuia-dintre-simbolurile-ocupatiei-ruse-in-ucraina/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *