Noi măsuri privind facilitatea tranzitului cerealelor ucrainene prin România
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat vineri, 15 septembrie, la finalul unei noi întâlniri care desfășurate la Constanţa cu oficiali ucraineni, americani, basarabeni şi ai Uniunii Europene, noi măsuri pentru facilitarea tranzitului cerealelor provenite Ucraina.
Oficialii au convenit implementarea proiectului european care prin care este permisă navigabilitatea timp de 24 ore pe zi pe Canalul Sulina. Măsura va fi implementată cu sprijinul Ministerului Apărării care, va pune la dispoziție alți 10 piloți.
„Astăzi, de asemenea, am luat decizii care vor îmbunătăţi şi vor creşte nivelul de tranzit al grânelor prin România. În luna august s-au tranzitat prin România în jur de 2,5 milioane tone de grâne, mai mult. Nivelul la care ne dorim să ajungem în lunile următoare este de 4 milioane tone. Am decis implementarea proiectului european pentru navigabilitate pe Sulina 24 ore din 24. Am reuşit să mărim numărul de piloţi. Ministerul Apărării ne-a ajutat cu încă 10 piloţi faţă de cei 54 pe care îi aveam deja înmatriculaţi”, a afirmat Sorin Grindeanu vineri, la finalul întâlnirii de la Constanţa pe tema tranzitului cerealelor ucrainene.
Sursa foto: Uniunea Europeană
Comentarii