Sunday, July 21, 2024
Jurnalism corect


Noi informații privind aderarea României la Schengen. Scenariul avansat de ministru de interne

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 11 iulie 2024

România ar putea adera anul acesta pe deplin la Spațiul Schengen, inclusiv cu frontierele terestre. După îndelungi negocieri cu reprezentanții Guvernului Austriei, singura țară care se mai opune în acest moment extinderii spațiului de liberă circulație, ministrul de interne, Cătălin Predoiu s-a arătat optimist în privința materializării unui asemenea scenariu. 

„Dacă vreţi să vorbim de realităţile diplomatice ale dosarului, ele sunt bune în acest moment şi au fost construite să fie bune şi sunt pe o direcţie bună. Deci suntem relativ optimişti cu privire la acest subiect, dar lucrurile sunt în dinamică. Există un pact nou privind migraţia şi azilul. Toată lumea trebuie să-l aplice acum. Există o evaluare permanentă şi o monitorizare a acestui pact. Există o monitorizare permanentă cu privire la modul în care România şi Bulgaria aplică decizia din decembrie anul trecut cu privire la frontierele aeriene şi maritime. Deci e un progres, e o dinamică, e un dosar într-o permanentă analiză. La momentul la care vorbim, stăm bine, ca să spun aşa, dar să vedem în lunile următoare care va fi decizi”, a declarat Cătălin Predoiu, într-o declarație de presă, susținută la finalul ședinței de Guvern.

Aderarea României și Bulgariei la Schengen, pe agenda următoarei reuniuni JAI?

Pentru ca România și Bulgaria să fie admise în Spațiul Schengen este nevoie de un vot în unanimitate pronunțat în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne. Potrivit lui Cătălin Predoiu, tema va fi dezbătută la următoarea reuniune care va avea loc în această toamnă, aceasta fiind prezidată de Ungaria, țară ce deține președinția rotativă a Consiliului UE.

„În următoarele zile o să mă întâlnesc şi cu ministrul maghiar Sándor Pintér, cu care avem o relaţie foarte bună şi cu care am discutat acest subiect şi care ne sprijină, aşa cum ne sprijină majoritatea statelor. Am vizitat recent, la Forumul Salzburg, toţi miniştrii din regiune, inclusiv cu ministrul Karner. Am discuţii săptămânale cu miniştrii, cu omologii, privind subiectul Schengen sau combaterea migraţiei legale sau cooperare poliţienească transfrontalieră. Inclusiv aceste eforturi pe care le facem, să ştiţi, pe zona de combatere a traficului de droguri, numărul de acţiuni, numărul de grupuri destructurate, operaţiunile care se fac şi care nu pot fi aduse la cunoştinţa opiniei publice, pentru că ancheta penală are un caracter nepublic, operaţiuni pe care le facem cu poliţişti şi procurori din România şi din alte ţări, contribuie la consolidarea încrederii în capacitatea noastră de a furniza siguranţă publică în România şi la frontiere, dar implicit şi în alte state, pentru că grupurile de crimă organizată transfrontalieră operează în mai multe state simultan. În momentul în care eu, stat român, Ministerul Afacerilor Interne român, colaborez şi cooperez cu poliţia din alte state, implicit, furnizez siguranţă publică şi în alte state”, a arătat Cătălin Predoiu.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW