Tuesday, May 28, 2024
Jurnalism corect


Noi detalii despre mina neutralizată în largul Mării Negre / Vasile Dîncu: S-a minat masiv în zona malului ucrainean

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 28 martie 2022

Comandantul puitorului de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, căpitan-comandor Daniel Gheorma, a furnizat noi detalii despre mina navală neutralizată luni în largul Mării Negre. În paralel, Vasile Dîncu, ministrul Apărării, a precizat că este posibil ca astfel de incidente să se repete, întrucât „s-a minat masiv în zona malului ucrainean”.

La ajungerea în raion, mina a fost identificată, clasificată ca fiind de provenienţă ucraineană, din stocul operativ al Forţelor Navale Ucrainene, revitalizată în anul 2020. Ea este o mină folosită în raioane cu adâncime până la 50 de metri, cu o încărcătură TNT în jur de 20 de kilograme”, a declarat comandantul puitorului de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, citat de News.ro.

Căpitanul Daniel Gheorma a precizat că a fost prima dată când membrii echipajului au executat o misiune de distrugere a unei mine reale.

S-a desfăşurat în siguranţă, tot timpul am avut în atenţie ca grupa scafandrilor deminori să fie în siguranţă şi să desfăşoare activităţi astfel încât să nu periclităm viaţa militarilor români”, a adăugat Gheorma.

Comandorul navei care a participat la misiunea de neutralizare a minei a precizat că alte astfel de mine au fost raportate în zona de litoral a Turciei.

„S-a minat masiv în zona malului ucrainean”

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a menționat că există posibilitatea ca astfel de incidente să se repete în largul Mării Negre, dar a menționat că zona este survolată de elicoptere din dotarea MApN.

Indiferent cine a minat în Marea Neagră, s-a minat masiv în zona malului ucrainean, cel puţin, şi atunci există posibilitatea ca mine desprinse din sistem să fi pornit în plutire peste tot. S-a mai şi bombardat în acea zonă. Mi-a spus un diplomat ucrainean că zone care au fost minate au fost şi bombardate la întâmplare, adică cu greşeli de artilerie şi e clar că aceste mine s-ar putea să ajungă şi în zona noastră”, a declarat Vasile Dîncu, luni seară, la Digi24.

Totodată, ministrul a precizat că, în urma unei discuții cu omologul italian, două dragoare de mine din Italia și un vas de comandă vor fi aduse în Marea Neagră.

Context

O mină marină în derivă a fost neutralizată luni, 28 martie, într-un raion maritim situat la o distanță de aproximativ 39 mile marine (70-72 km), în largul Mării Negre, travers de Capul Midia.

După ce nava a ajuns la o distanță de siguranță față de minăechipa de scafandri deminori (EOD) de la bordul navei s-a deplasat cu o ambarcațiune rapidă în apropierea acesteia, a identificat tipul de mină și a stabilit procedura de distrugere. Conform procedurii operaționale pentru astfel de situații, scafandrii EOD au montat pe mină o încărcătură explozivă, pe care au detonat-o de la distanță”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării.

Imagini din timpul intervenției, furnizate de MApN

 

Sursă foto: MApN

Comentarii


  • I have learn several excellent stuff here. Certainly price bookmarking for revisiting. I wonder how so much effort you place to make any such excellent informative web site.

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW