Thursday, December 3, 2020
Jurnalism corect


Noi detalii despre cutremurul din Albania. Care este bilanțul victimelor

By Daniela Eremia , in Stirile zilei , at 27 noiembrie 2019 Etichete: , , , ,

În urma cutremurului puternic care a lovit Albania marți, cel puțin 23 de persoane au murit, în timp ce alte câteva sute sunt rănite sau date dispărute, relatează CNN.

Cutremurul care a lovit Albania, marți dimineața, a avut magnitudinea de 6,4 pe scara Richter și s-a înregistrat la o adâncime de 20 de kilometri, fiind desemnat cel mai puternic seism din ultimii 40 de ani, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite.

Punctul central al cutremurului a fost în orașul port Durres, aflat la o distanță de 36 de kilometri de capitala Tirana.

Echipa premierului albanez Edi Rama verificat bilanțul victimelor de mai multe ori în timpul zilei de marți. Astfel, în Durres au murit cel puțin patru persoane, iar alte două au decedat în Thumane. Un bărbat și-a pierdut viața după ce a sărit dintr-o clădire în Kubin, iar o altă persoană a murit, în Lezhe, în timp ce se afla la volan, au declarat autoritățile.

Au fost scoase de sub dărâmături aproximativ 45 de persoane, peste 650 au primit îngrijiri medicale, iar alți 30 de oameni au fost internați în spital.

Echipele de intervenție continuă căutările în zona afectată de seismul puternic.

Conform MAI din România a fost activat mecanismul de protecție civilă europeană. Klaus Iohannis a cerut implicarea de urgență a României pentru a oferi sprijin și ajutor autorităților albaneze în urma situației dramatice generate de seria de cutremure care a lovit țara.

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW