Friday, July 26, 2024
Jurnalism corect


Noi amenințări la adresa Republicii Moldova, lansate de Medvedev: Nu mai există ca țară, liderii locali au vândut-o României

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 28 aprilie 2023 Etichete: ,

Fostul președinte rus, Dimitri Medvedev, devenit între timp unul dintre principalii propagandiști ai lui Vladimir Putin, a lansat vineri, 28 aprilie, noi amenințări la adresa Republicii Moldova. 

Federația Rusă încearcă tot posibilul pentru a împiedica apropierea Republicii Moldova de România și Uniunea Europeană. Cum din punct de vedere militar nu pot face mare lucru în acest moment, având în vedere admirabila rezistență ucraineană, rușii au recurs la șantaj energetic, acțiuni subversive și amenințări directe.

Însă planurile Kremlinului pentru Republica Moldova, nu au avut efectele sperate, ceea ce a provocat un uriaș val de frustrare în rândul elitelor politice rusești.

Medvedev: Nu mai există ca țară, liderii locali au vândut-o României

Aproape orice decizie prin care autoritățile de la Chișinău încearcă să combată amenințările de securitate venite din Federația Rusă a ajuns să fie percepute ca acte de sfidare.

Pe 17 aprilie, președintele Tatarstanului, Rustam Minnihanov, care plănuia să ajungă în Găgăuzia, unde au loc alegeri pentru funcția de bașcan, a fost împiedicat să intre în Republica Moldova, pentru ca doar două zile mai târziu un diplomat rus să fie trimis acasă dai repede decât și-ar fi dorit. Rușii au răspuns și ei în oglindă prin expulzarea unui diplomat moldovean.

Întrebat despre această situație, premierul Dorin Recean, a precizat că lista oficialilor ruși care nu au voie să pătrundă în Republica Moldova este mult mai amplă, pe aceasta aflându-se inclusiv Vladimir Putin.

Declarația l-a iritat peste măsură de fostul președinte rus, Dimitri Medvedev, care cu această ocazie a lansat noi amenințări la adresa Republicii Moldova.

„O creatură pe nume Recean a spus că nici președintele Rusiei, nici oficialii ruși nu vor putea intra în Republica Moldova. Ei bine, în primul rând, nimeni nu merge acolo acum. Poate mai târziu… Și în al doilea rând, o astfel de țară nu mai există. Liderii politici locali au vândut-o României, devenind trădători ai patriei. Nu are rost să vorbesc cu ei despre nimic. Să lăsăm oamenii să se ocupe de ei. Și în cele din urmă să decidă dacă sunt moldoveni sau români”, a scris Dimitri Medvedev, pe contul său de Telegram.

Sursa foto: Kremlin.ru

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW