Nicușor Dan participă la congresul PNL: „România are un viitor nu peste 20-30 de ani, ci peste doi-trei ani, imediat ce vom trece peste perioada aceasta de corecție”
Președintele Nicușor Dan participă la congresul PNL, în cadrul căruia Ilie Bolojan va fi votat în funcția de președinte al partidului. Șeful statului a transmis că formațiunea politică a avut în ultimii 35 de ani atât reușite, cât și greșeli.
„Vreau să vă transmit convingerea mea că România are un viitor nu peste 20-30 de ani, ci peste doi-trei ani, imediat ce vom trece peste perioada aceasta de corecție. România are un sector privat dinamic, competitiv, România are șansa să intre în OCDE și astfel să atragă mult mai multe investiții străine la sfârșitul anului viitor, deci România are viitor și într-un timp tangibil”, a declarat președintele în fața delegaților PNL și a celorlalți invitați prezenți.
Nicușor Dan le-a mulțumit liberalilor pentru că au „ținut direcția corectă pentru România și și-au asumat decizii grele în momente grele”. Totuși, el a subliniat că în cei 35 de ani de activitate ai PNL s-au comis și greșeli.
Șeful statului a salutat asumarea guvernării de către formațiunea politică, transmițând un avertisment cu privire la faptul că la alegerile din 2028 electoratul nu va mai trece peste eșecurile politicienilor.
„E foarte important că PNL și-a asumat guvernarea. Suntem cu toții obligați să reparăm în anii care urmează toate lucrurile care au fost așezate greșit în societate, pentru că altfel românii în 2028 nu ne vor mai ierta și sunt foarte optimist că vom reuși să facem împreună lucrurile acestea”, a adăugat președintele.



