Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Nicuşor Dan: Niciun angajat al Primăriei nu va mai avea loc rezervat pe străzile din jur

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 12 august 2022

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat vineri, 12 august, că niciun angajat al primăriei, inclusiv el, nu va mai avea loc rezervat pe străzile din jur. Începând de luni, 15 august, bucureștenii care parchează în zonele aflate în administrarea Primăriei Capitalei vor fi amendați, dacă nu plătesc parcarea sau nu dețin un abonament. De luni, intră în vigoare regulamentul votat încă din 2019, privind tarifele practicate de Compania Municipala Parking București S.A. 

„Aplicarea regulamentului de parcare începe cu Primăria. Începând de marți, toate locurile de parcare din jurul primăriei vor avea statut de „parcări albastre” și vor putea fi folosite, prin plata cu ora sau cu abonament, de oricine dorește.

Precizez, ca să nu persiste confuzia, că singurele modificări începând de marți vizează „parcări albastre”. Nu vor exista modificări la „parcările albe”, parcări de reședință care țin de primăriile de sector și se supun altui regim, nici pentru locuri de parcare nemarcate (de exemplu parcările la marginea bordurii)”, a transmis Nicușor Dan.

Edilul a subliniat că scopul Primăriei Generale e să descongestioneze traficul în zona centrală și să redea pietonilor cât mai multe dintre trotuare.

La rândul său, Stelian Bujduveanu, viceprimar general al Capitalei, a arătat că, de azi, cetățenii pot parca la Primărie.

„Am renunțat la locurile rezervate pentru instituție și le–am transformat în locuri de parcare publice. Am desființat gardurile, am marcat zona și am creat astfel 150 de noi locuri de parcare publică, cu acces neîngrădit pentru cetățeni.

Începem de la noi, cu străzile din jurul Primăriei Capitalei. Din 15 August vom continua, stradă cu stradă, în toată zona centrală a Capitalei. Eliberăm trotuarele de mașini și montăm stâlpișori, creăm noi locuri de parcare. Nu mai închidem ochii la cei care își lasă mașina pe trotuar, blochează străzi sau stații de autobuz sau parchează fără să plătească”, a afirmat acesta, pe Facebook, unde a publicat și fotografii cu locurile de parcare.

Începând de luni, 15 august, bucureștenii care parchează în zonele aflate în administrarea Primăriei Capitalei vor fi amendați, dacă nu plătesc parcarea sau nu dețin un abonament. De luni, intră în vigoare regulamentul votat încă din 2019, privind tarifele practicate de Compania Municipala Parking București S.A. 

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a dat detalii miercuri, 9 august, despre așa numita „revoluție” a locurilor de parcare din Capitală.

„Este ceva foarte simplu. Avem un regulament din 2019 pe care o să îl aplicăm, în sfârșit, din 15 august. Acest regulament se referă exclusiv la cele cam 10.000 de locuri trasate cu linie albastră în zona centrală și cele 1.000-1.500 de locuri care sunt în exteriorul zonei centrale.

Deci, vorbim numai despre aceste locuri; pe aceste locuri unde din 2019 oamenii știau că trebuie să plătească parcarea și am anunțat că, de acum încolo, tot vor trebui să plătească parcarea, iar dacă nu plătesc o să îi amendăm (…) vorbim despre zona centrală, care înseamnă zona 0 – care este foarte mică, zona 1 – care este ceva mai puțin decât inelul central și zona 2, care este tot ce nu este în zona 1, adică în exterior. Bucureștenii le cunosc (zonele de tarifare le găsiți la finalul articolului – n.red.)”, a declarat Nicușor Dan la Digi24.

edilul a explicat că în zona 1 se găsesc aceste 10.000 de locuri de parcare, care sunt desenate cu linia albastră.

„În viitor vrem să extindem aceste marcaje cu linie albastră pe tot ce înseamnă această zonă 1. În momentul ăsta, să nu creăm confuzie, ce se va întâmpla de la 15 august va fi că cine nu plătește ora de parcare sau nu are abonament și parchează pe parcările delimitate cu linie albastră va fi sancționat”, a explicat primarul Capitalei.

De menționat că în zona în care se găsesc locurile de parcare desenate cu albastru există și rezidenți, astfel că persoanele care locuiesc în zonă pot să își achiziționeze un abonamentu pentru rezidenți, dar fără loc de parcare rezervat.

Cine dorește să își și rezerve un loc, va trebui să scoată din buzunare între 7.000 și 10.000 de lei pe an, în funcție de zonă. Însă primarul a explicat că această sumă „este mult mai mult decât ai plăti într-o parcare privată”.

„Politica pe care noi incercăm să o aliniem la politica orașelor europene este că în zona centrală nu există loc rezervat, ci există un abonament pentru rezidenții de acolo, dar care nu au locul rezervat. Asta e politica pe care mergem”, a subliniat Nicușor Dan.

Astfel, cine parchează pe acele locuri fără să dețină un abonament sau fără a plăti parcarea, va fi sancționat cu 200 de lei. Ulterior, dacă șoferul respectiv își lasă mașina acolo „o zi-două”, roțile autoturismului vor fi blocate și mașina poate fi chiar și ridicată, după cum a menționat primarul.

„Noi facem ce toată Europa face. Taxăm parcarea în zona centrală pentru moment, astfel încât să creăm o piață pentru locuri și în urma acestei taxări în zonele în care noi vom institui parcarea, vor apărea pe piață locuri private”, a explicat edilul.

El a mai menționat că în București sunt 1,5 milioane mașini, iar „să avem locuri de parcare pentru atâtea mașini nu se va întâmpla”.

„Nu se întâmplă în niciun oraș din Europa. Eu spun doar că municipalitatea pe locurile publice a delimitat 10 mii locuri parcare cu plată și pe acelea în sfârșit vom percepe taxă.”, a explicat Nicușor Dan.

De menționat este că, pe timp de noapte, șoferii nu trebuie să achite taxă de parcare.

Totodată, despre parcangii din zona centrală, edilul a menționat că aceștia sunt amendați frecvent de Poliția Locală, iar cea mai mare problemă cu aceștia este că „degeaba le dai amenzi una după alta, pentru că nu au venituri, nu poți să-i execuți”.

Zonele de tarifare

ZONA 0

Aria delimitată de străzile: Piața CA Rosetti – Str. Tudor Arghezi – Str. Dr. Dimitrie G Gerota – Str. Jean Louis Calderon – Strada CA Rosetti – Bdul. Nicolae Bălcescu – Str. Ion Câmpineanu – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Str. Halelor – Piața Unirii – Bdul. Unirii – Bdul. Mircea Vodă – Str Matei Basarab – Bdul. Hristo Botev – Piața CA Rosetti

ZONA 1

Aria cuprinsă între ZONA 0 și străzile:

Piața Francofoniei – Calea 13 Septembrie – Sos. Panduri – Bdul. Geniului – Sos. Cotroceni – Splaiul Independenței – Bdul. Mihail Kogălniceanu – Str. Vasile Pârvan – Str. Berzei – Str. Gării de Nord – Piața Gării de Nord – Calea Griviței – Sos. Nicolae Titulescu – Bdul. Banul Manta – Bdul. Ion Mihalache – Str. Aviator Popișteanu – Bdul. Expoziției – Str. Parcului – Str. Tipografilor – Sos. București_Ploiești – Bdul. Aerogării – Str. Nicolae G Caranfil – Bdul. Beijing – Bdul. Mircea Eliade – Calea Floreasca – Str. Polonă – Str. Mihai Eminescu – Str. Traian – Bdul Pache Protopopescu – Sos. Mihai Bravu – Str. Traian Popovici – Calea Dudești – Bdul. Octavian Goga – Str. Nerva Traian – Bdul. Gheorghe Șincai – Str. Lânăriei – Calea Șerban Vodă – Bdul. Mărășești – Piața Libertății – Str. Mitropolit Nifon – Piața Regina Maria – Bdul. Libertății – Piața Francofoniei

ZONA 2

Aria cuprinsă între ZONA 1 și limita administrativă a municipiului București.

Foto: Facebook/ Nicușor Dan

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *