Stirile zilei

Nicușor Dan îi ia apărarea premierului Bolojan: „Nu a depășit limita de principialitate”

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat vineri că nu consideră deplasată întâlnirea premierului Ilie Bolojan cu omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, arestat pentru fapte de corupție, și cu liderul PNL Vaslui, Mihai Barbu, aflat sub control judiciar în același dosar. Șeful statului a afirmat că este normal ca politicienii să interacționeze cu oameni de afaceri, atâta timp cât discuțiile nu depășesc o limită de principialitate.

„Este normală interacțiunea între oameni politici și oameni de afaceri. Acum, ce înseamnă interacțiune? Ce se discută acolo, bineînțeles că nu trebuie ca o limită de principialitate să fie depășită. Și eu n-am văzut ca domnul Bolojan să fi depășit această limită de principialitate. Ăsta e răspunsul meu”, a spus Nicușor Dan, întrebat dacă episodul afectează imaginea Guvernului în contextul luptei împotriva corupției.

Cazul de la Vaslui a pornit după ce omul de afaceri Fănel Bogos ar fi intervenit pe lângă mai multe persoane influente pentru a fi ridicate sancțiunile impuse de DSVSA Vaslui unei ferme de pui afectate de un focar de salmoneloză și pentru schimbarea din funcție a șefului instituției. Tribunalul Vaslui a dispus arestarea preventivă a lui Bogos și plasarea sub control judiciar a celorlalți trei inculpați.

Liderul PNL Vaslui, Mihai Barbu, care este și președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară, este acuzat că ar fi intermediat întâlniri între Bogos și oficiali ai statului, inclusiv directori din ANSVSA, și că ar fi exercitat presiuni politice în favoarea acestuia.

Premierul Ilie Bolojan a confirmat joi seară, la Digi24, că a avut o întâlnire de circa un sfert de oră la Palatul Victoria cu Bogos și Barbu, explicând că omul de afaceri i-a prezentat o serie de probleme administrative. Bolojan a spus că a fost surprins de direcția discuției, întrucât fusese informat că întrevederea va viza exclusiv chestiuni politice.

Articole Recomandate

Back to top button