Monday, November 28, 2022
Jurnalism corect


Nicușor Dan, după ce a renunțat la polițiștii locali care asigurau paza în fața biroului primarului: Primăria nu trebuie să fie o fortăreață, ci o instituție deschisă

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 24 noiembrie 2020

Nicușor Dan a renunțat la cei cinci polițiști locali care asigurau zilnic paza pe palierul unde se află biroul primarului, în Primăria Capitalei. Primarul General a anunțat că 20 de polițiști locali vor participa, în patrule mixte cu personalul Gărzii de Mediu, la acțiuni din teren pentru a depista și sancționa încălcarea legii în acest domeniu.

Personalul care asigură paza Primăriei ar urma să fie redus de la 27 de persoane la 10, transmite Primăria Municipiului București, pe Facebook.

Este nepotrivit ca o Primărie, unde cetățenii trebuie să aibă acces pentru rezolvarea problemelor curente, să fie păzită ca o cetate. Am promis că voi folosi personalul din instituțiile aflate în subordinea Primăriei la activități cu adevărat utile bucureștenilor. De acum, 20 de polițiști locali vor fi pe teren, împreună cu personalul de la Garda de Mediu. Sunt convins că vor face o treabă excelentă și își vor putea îndeplini misiunea de a asigura o viață mai bună cetățenilor. Eu, personal, nu am nevoie de pază la ușă, iar Primăria nu trebuie să fie o fortăreață, ci o instituție deschisă, cu activitate transparentă”, a declarat Nicușor Dan, citat de Primăria Municipiului București.

Redăm comunicatul transmis de PMB

„Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a avut astăzi o întâlnire de lucru cu directorul general al Poliției Locale București, pentru eficientizarea activității acestei instituții din subordinea Primăriei Generale.

În cadrul întrevederii, s-a discutat despre operaționalizarea sprijinului pe care Primăria Municipiului București îl acordă Gărzii de Mediu în combaterea încălcărilor de mediu din Capitală. În acest scop, 20 de polițiști locali vor începe foarte curând să participe la acțiuni din teren, în patrule mixte cu personalul Gărzii de Mediu, pentru a depista și sancționa încălcarea legislației din acest domeniu. Această contribuție a administrației locale bucureștene la activitățile Gărzii de Mediu a fost agreată la întâlnirea pe care primarul Nicușor Dan a avut-o cu ministrul Mediului, în urmă cu două săptămâni.

De asemenea, primarul general a dispus ca personalul care asigură paza Primăriei să fie redus de la 27 la 10 persoane. Totodată, acesta a renunțat la paza asigurată pe palierul unde se află biroul primarului, inclusiv la paza din fața biroului său, pentru care erau repartizați cinci polițiști locali, zilnic”

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a avut astăzi o întâlnire de lucru cu directorul general al Poliției Locale…

Publicată de Primăria Municipiului Bucureşti pe Marţi, 24 noiembrie 2020

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW