Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Nicușor Dan, despre companiilor municipale: În prezent sunt zece, dar vom rămâne cu șase

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 21 august 2023 Etichete: , , ,

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a explicat că în prezent mai sunt 10 companii municipale şi pe viitor probabil că vor rămâne vreo şase, pentru că unele trebuie păstrate, cum ar fi Societatea de Transport Bucureşti (STB), Termoenergetica, Energetica de face tot aşa lucrări, Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti S.A. El a mai spus, referitor la procesul de restructurare, că va continua, iar acum cam 80% din oameni au plecat, pentru că erau „mai mulţi în companii decât în administraţie”. Edilul general a adăugat că obiectivul său este ajungerea la 80.000 – 90.000 de locuri de parcare în Bucureşti, PMB reuşind să insere pe teren peste 20.000 şi sunt deja proiectate alte 35.000.

„În momentul de faţă sunt 10 companii municipale şi din acestea 10 probabil că o să rămână să avem vreo şase. Adică nu se pune problema să desfiinţezi STB, Termoenergetica, Energetica de face tot aşa lucrări, Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti S.A. Referitor la compania de lucrări este o discuţie. Au fost aşa de multe lucruri de făcut, încât cele care erau cât de cât echilibrate am păstrat funcţionarea serviciului. Procesul de restructurare a companiilor municipale continuă, numai că acestea 15 erau urgente. Ştiţi că am venit în campanie cu caracatiţa. Cam 80% au plecat din oameni, pentru că erau mai mulţi în companii decât în administraţie. În administraţie sunt unii care şi-au câştigat posturi”, a afirmat Nicuşor Dan, luni la postul B1 Tv.

Întrebat dacă este eficientă această reformă şi câţi bani vin la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan a răspuns: „Nu este ca să luăm bani, ci ca oamenii să se urce în transportul public”.

„Cam 1,5 milioane lei pe lună primeşte Primăria Capitalei, în condiţiile în care dăm peste 100 de milioane lei ep subvenţiile pe transport public. Deci nu este o afacere să gestionezi oraşul, dar toată zona centrală şi zona de nord care sunt cele mai circulate au împreună cam 80-90.000 de locuri de parcare care până acum au fost gratuite toate şi noi am reuşit să inserăm pe teren peste 20.000 şi zonele în care am inserat se vede, pentru că găseşti loc de parcare şi e mai fluent. Vrem să ajungem la cele 80-90.000, iar proiectate avem 35.000. Deci mergem cu o oarecare viteză ca să civilizăm zona centrală şi, cum am spus, îndemnăm oamenii să folosească transportul public”, a completat edilul general.

În campania electorală din anul 2020 Nicuşor Dan prezenta „caracatiţa” de la Primăria Capitalei manevrată atunci de gruparea Pandele-Firea şi prin care Bucureştiul este condus pe bază de cumetrie. Aceste persoane erau fie oameni de încredere ai cuplului Pandele-Firea, fie sunt neamuri sau parteneri de afaceri, ori copiii de vecini, de neamuri şi de de parteneri de afaceri, preciza candidatul susţinut atunci de către PNL şi USR-PLUS la Primăria Municipiului Bucureşti.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii