Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Nicușor Dan critică comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare: Ne tot întrebăm de ce nu are lumea încredere în clasa politică

By Ana Teșcan , in Politic Stirile zilei , at 1 februarie 2024 Etichete:

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, critică propunerea PSD și PNL de comasare a alegerilor locale cu cele europarlamentare. Într-o conferință de presă susținută joi, 1 februarie, edilul argumentează că unificarea acestor două tipuri de alegeri nu este în concordanță cu principiile democrației, prin abordările lor tematice diferite. „Noi ne tot întrebăm de ce nu are lumea încredere în clasa politică. Pentru că și atunci când e vorba de dreptul unor cetățeni de a-și alege reprezentanții facem fel de fel de combinații”, a mai spus Nicușor Dan.

PSD și PNL sunt la un pas de a decide comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare. Conducerile celor două partide s-au pus, de principiu, de acord în această privință, în ciuda nemulțumirii unor primari din localități mai mici și a criticilor venite din partea partidelor de opoziție.

„Eu cred că nu este normal pentru democrație ca două alegeri total diferite să fie comasate. În alegeri locale discutăm de niște probleme locale ale oamenilor, iar ei trebuie să fie informați de diferiți candidați pe poziții de primari, pe poziții de consilieri locali, de soluțiile pe care le au. În alegerile europarlamentare vorbim de cu totul și cu totul alte subiecte. Nu e logic ca aceste subiecte să interfereze. Alegerile sunt modul în care cetățenii participă la evoluția tării în care trăiesc și atunci e logic ca ei să fie respectați pentru singurul moment în care își exprimă opinia cu privire la direcția în care merge localitatea sau țara în care locuiesc”, a declarat Nicușor Dan.

USR a solicitat președintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei să sesizeze Comisia de la Veneția pentru o opinie legată de scenariul comasării alegerilor europarlamentare și locale din România, cu mai puțin de șase luni înainte de termenul stabilit, iar mai multe organizații civile semnatare ale unei petiții în acest sens reclamă că aceasta limitează anumite drepturi ale alegătorilor și afectează competiția electorală și principiile securității juridice.

Cine nu și-a făcut viză de flotant nu va putea vota la locale

În plus, arată semnatarii, o altă consecință gravă a acestei decizii este că pentru alegerile locale s-ar elimina de facto dreptul de a vota la adresa de reședință pentru alegătorii care nu și-au înregistrat reședința cu cel târziu șase luni înaintea datei alegerilor, adică la începutul lui ianuarie.

„Această reglementare, introdusă în 2023, era oricum restrictivă, dar în acest context nu face decât să extindă și mai mult numărul celor care nu vor putea utiliza această opțiune, ceea ce echivalează cu restrângerea exercițiului unui drept fundamental. Printre drepturile afectate se numără dreptul de a candida și a de fi ales, întrucât desfășurarea alegerilor în paralel ar elimina posibilitatea depunerii de candidaturi pentru ambele tipuri de alegeri”, avertizează semnatarii.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii