Nicușor Dan a strâns peste 2,6 milioane de lei din donații de la cetățenii. Pe ce a cheltuit banii
Candidatul independent la președinție, Nicușor Dan, a reușit să strângă 2,6 milioane de lei din donații de la cetățeni, potrivit datelor actualizate în timp real pe site-ul său de campanie.
Nicușor Dan și-a lansat, la începutul lunii februarie, platforma prin care cetățenii îi pot finanța campania electorală. Spre deosebire de partidele politice parlamentare, candidații independenți nu primesc fonduri de la bugetul de stat în perioada preelectorală, așa încât au nevoie să își identifice singuri resursele pentru ca mesaje lor să ajungă la alegători.
Conform datelor actualizate în timp real pe platforma nicușordan.ro, actual primar general a reușit să strângă de la cetățeni nu mai puțin de 2,6 milioane de lei. În total el a primit 8.418 donații, media fiind de 309 lei.
Nouă dintre donatorii i-au acordat lui Nicușor Dan suma maximă posibilă prin intermediul plaformei, adică 24.900 lei (aproximativ 5.000 de euro).
200.000 de euro pe panourile electorale
O parte consistentă din aceste fonduri a mers pentru închierea unor electorale. Într-o intervenție la Digi 24, edilul a explicat că panotajul electoral din campania „România onestă” a costat 200.000 de euro.
„Sunt 320-330 de panouri, în toată ţara. Întâmplător am aflat în campania din noiembrie panotajele principalelor candidaţi au fost peste un milion de euro”, a precizat el, arătând că el a pus mai puţine panouri.
De asemenea, el a declarat că a angajat o echipă, formată din patru persoane, pentru a-l ajuta la promovarea pe platforma TikTok. În total, spune Nicușor Dan, cu această echipă se ridică la aproximativ 10.000 – 15.000 de euro.
„Am învăţat că pe TikTok trebuie să faci nişte filme într-un anumit fel, să ai bucăţele foarte mici, care să dea o imagine de dinamism, să te duci şi pe subiecte mai uşoare, pentru că TikTok este şi informaţie, dar este şi divertisment. Şi am angajat o echipă de TikTok care, iată că se descurcă foarte bine. Încercăm să vorbim şi pe subiecte uşoare sau foarte uşoare, cum ar fi să mă tund, şi în felul ăsta, alternând uşor cu serios, am avut o creştere”, a declarat Nicuşor Dan la Digi24.
Nicușor Dan a mai investit fonduri în promovarea pe Facebook, dar și în sondaje de opinie.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin



