Saturday, May 18, 2024
Jurnalism corect


Nicușor Dan a prezentat stadiul pregătirilor pentru sezonul rece

By news.ro , in Stirile zilei , at 8 septembrie 2022 Etichete: ,

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, a oferit o actualizare privind stadiul pregătirilor pentru sezonul rece şi a precizat că, în prezent, în Bucureşti, sunt patru mari şantiere deschise – cel din Ferentari, care este la 9 km, Berceni de 2 km, Pantelimon de un kilometru, iar cel din zona Mihalache-Amzei, care este la câteva sute de metri.

De asemenea, pe locul unde era CET Titan va fi instalată o centrală provizorie cu o capacitate de 75 de megawaţi energie termică, până în sărbătorilor de iarnă, a mai anunţat edilul general.

„Suntem la CET Titan. Aici se va instala o capacitate de 75 megawaţi energie termică, până în sărbători. După cum ştiţi, problema pe care Bucureştiul o are este că avea nişte CET-uri care erau destul de bine în teritoriu. Avem un CET mare vest, un CET în zona de vest central, două CET-uri în sud şi mai aveam un CET aici, CET Titan care s-a desfiinţat în 2014 şi un CET Pipera desfiinţat în 2009. Geografic s-a dezechilibrat.

Tot ce înseamnă zonă de est şi nord-est, energia termică trebuie dusă pe distanţe nord şi sud. Astfel, s-a luat decizia de a implementa această centrală provizorie, aşa cum am spus 75 de megawaţi energie termică, pentru care există un contract de închiriere şi care se poate prelungi până la 3 ani de către Termoenergetica.

Din punct de vedere tehnic, în afară de montarea mai întâi a suportului şi apoi a acestor corpuri asemănătoare cu aceasta, adica acesta şi încă patru, compania Termoenergetica asigură racordarea acestor centrale cu Bulevardul Basarabia, ceea ce înseamnă înlocuirea conductei pe care o vedeţi şi câteva sute de metri în bulevard”, a afirmat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă joi, 8 septembrie, după ce a verificat stadiul procesului de montare a centralei provizorii de termoficare pe locul unde era CET Titan.

Se fac verificări

El a adăugat că sunt efectuate verificări la instalaţia de gaze şi este reabilitat un puţ care alimentează cea mai mare parte din apa care va fi folosită pentru această centrală provizorie de 75 de megawaţi.

„De asemenea, se fac verificări la instalaţia de gaz care este în partea din spate şi se reabilitează un puţ prin care se alimentează mare parte din apa care va fi folosită pentru această centrală. Puţ care a funcţionat până în 2014, atunci când s-a închis centrala. Cam acestea sunt datele despre centrala pe care Termoenergetica vrea să o instaleze, aşa cum am spus, până la sărbători”, a explicat Dan.

Edilul general a făcut şi o actualizare a stadiului lucrărilor privind sistemul de distribuţie a energiei termice în Capitală.

„Vreau să vă fac un update unde suntem cu lucrările privind energia termică. Avem patru şantiere deschise, mari. În primul rând, s-au închis şantierele din Bobocica şi Drumul Taberei. Cu cel din Ferentari suntem la 9 km, cel din Berceni suntem la 2 km, cel din Pantelimon suntem la un km şi cel din zona Mihalache-Amzei suntem la câteva sute de metri.

În plus de asta, compania Termoenergetica, prin forţe proprii şi subcontractând, a reabilitat bucăţi scurte de 8 km, până în momentul acesta. Noutatea este că am avut o discuţie în această săptămână cu societăţile care au atribuite contracte şi pe aşa-numitele conducte de dimensiuni mici care pleacă din magistrală vom lucra şi în această iarnă. Se pot pune peste iarnă conducte de provizorat. Au dimensiuni rezonabile şi atunci se poate lucra şi peste iarnă”, a completat Nicuşor Dan.

CITEȘTE ȘI Avarie majoră la CET Sud. Aproape 1.800 de blocuri, apă caldă sub parametri

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW