Nicușor Dan a decorat-o post-mortem pe sora lui Corneliu Coposu

Președintele Nicușor Dan a semnat miercuri decretul pentru decorarea post-mortem a doamnei Steluța Lucia Rodica Coposu cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.
Distincția i-a fost conferită „în semn de omagiu pentru întreaga activitate dedicată păstrării și promovării memoriei victimelor regimului comunist, precum și pentru contribuția deosebită la consolidarea valorilor democratice și la cultivarea spiritului civic în rândul tinerei generații”.
Steluța Lucia Rodica Coposu, sora fostului lider țărănist Corneliu Coposu și conducătoarea fundației care îi poartă numele, a încetat din viață pe 7 august, la vârsta de 92 de ani.
Născută în 1932 la Bobota, în județul Sălaj, ea a urmat studii liceale la Alba Iulia și București, absolvind ulterior Institutul Politehnic din capitală. Împreună cu sora ei, Flavia, a susținut familia din bursele primite ca eleve.
În 1996 cele două au înființat Fundația Corneliu Coposu, în memoria fratelui lor mai mare, care a decedat în anul precedent. Ele au fost decorate în 2009 de către Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, cu Crucea Casei Regale a României.
Corneliu Coposu a fost liderul opoziției din România postcomunistă. Născut în 1914 la Bobota, în județul Sălaj, el a fost membru al Partidului Național Țărănesc (PNȚ) și un apropiat al lui Iuliu Maniu. După interzicerea formațiunii politice, el a fost încarcerat din motive politice de către autoritățile comuniste, petrecând 17 ani în închisoare, în condiții foarte dure.



