Saturday, July 24, 2021
Jurnalism corect


Nicolae Robu a publicat salariile polițiștilor locali din Timișoara pentru a-l contrazice pe Marcel Vela

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 3 mai 2020 Etichete: , ,

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, l-a contrazis pe ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, care a declarat că salariile polițiștilor locali, aflați în subordinea administrațiilor locale, ar fi mai bine plătiți decât cei de la Poliția națională, transmite Agerpres.

Conform lui Nicolae Robu, poliţiştii locali timişoreni au salarii nete lunare cuprinse între 2000 şi 5000 de lei, cei cu funcţii de conducere încasând între 6000 şi aproximativ 7.500 de lei, bani la care se adaugă, în ambele cazuri, norma de hrană.

Astfel, conform primarului, salariile poliţiştilor locali din Timişoara sunt: 2.000-3.000 lei/lună pentru 93 de poliţişti locali; 3.000-4.000 lei/lună pentru 132 de poliţişti locali; 4.000-5.000 lei/lună pentru 33 de poliţişti locali. Salariile funcţiilor de conducere: 6.054 lei/lună pentru şef birou; 6.582 lei/lună pentru şef serviciu; 7.032 lei/lună pentru director executiv adjunct şi 7.435 lei/lună pentru director executiv.

„Salariile acestea cuprind mai puţin indemnizaţia de hrană, care este comună şi pentru poliţiştii Poliţiei Române. Replica mea la declaraţia domnului ministru de Interne se limitează la comunicarea situaţiei reale a salariilor în Poliţia Locală Timişoara şi la exprimarea regretului că domnul ministru a lansat în spaţiul public un neadevăr atât de mare privitor la o structură a Primăriei Timişoara”, a afirmat Nicolae Robu.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat sâmbătă că un poliţist local care protejează ordinea publică într-un parc din Timişoara are 8-9.000 de lei, iar unul din MAI, care îşi riscă viaţa să prindă un criminal, are la jumătate din salariul poliţistului local.

„Poliţiştii locali sunt în subordinea primăriilor, s-au mărit salariile la primării şi, în mod automat, funcţionarii de acolo au salarii foarte mari. De exemplu, un poliţist local care protejează ordinea publică într-un parc din Timişoara are 8-9.000 de lei, iar un poliţist din MAI care îşi riscă viaţa să prindă un criminal are la jumătate din salariul poliţistului local”, a spus ministrul Marcel Vela.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW