PoliticStirile zilei

Nicolae Moga, noul șef al MAI: Nu am vrut să ocup această funcție/Referitor la 10 august: Eu cer ca niciun cetățean român să nu mai fie bătut de vreun jandarm

Nicolae Moga, noul ministru al Afacerilor Interne, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că nu a vrut să ocupe această funcție.

„Trebuie să mă obișnuiesc cu această clădire. Vă spun cu toată răspunderea că nu am vrut să ocup această funcție, dar dacă tot a fost să fie, o să facem treabă serioasă. Acest minister este un pilon al societății”., a declarat noul lider al MAI.

Întrebat despre problemele pe care le are de rezolvat la MAI, Moga a răspuns:

garantez o fac în așa fel încât cunosc lucrurile în amănunt și rezolv cât mai multe probleme. nu se aștepte lumea de la mine a venit acum Mesia și rezolva tote lucrurile. O să îi respect pe toți de la femeia de serviciu la orice general atâta timp cât nu mint și își fac treaba”.

Moga a mai declarat că prioritatea sa este siguranța cetățeanului și că urmează ca pe viitor să fie stabilite și modalitățile de lucru de la minister

„După ședința de guvern, am avut circa o oră jumătate o întâlnire cu șefii de arme.  Am încercat să vedem care sunt modalitățile de lucru. Prioritatea zero pentru mine este siguranța cetățeanului. Am stabilit modalitatea de lucru, instalând respectul reciproc. Am stabilit lucruri care mă deranjează și pe care nu le accept. Vorbesc despre adevăr și despre minciună. Le-am spus că nu vreau ca la ușa mea să vină toți comandații de arme în fiecare dimineață. Le-am comunicat că o să mă duc eu la toate structurile MAI și o să analizez toate problemele pe care le au”, a declarat noul ministru.

„Referitor la evenimentele din 10 august, ca ministru de Interne eu cer ca niciun cetățean român să nu mai fie bătut de vreun jandarm, dacă respectă legea. De asemenea, nu doresc ca niciun jandarm să fie umilit sau bătut de protestatari.

Eu plec cu dreptul, dar vă spun cu sinceritate că cine minte, cine nu-și face datoria, nu va colabora cu mine.

Sunt revoluționar din 1992, așa că să nu mă acuze cineva că sunt profitor. Sunt mândru că sunt revoluționar. Nu mă așteptam să mă laude cineva.

Nu m-am întâlnit cu doamna Carmen Dan pentru că are o problemă de sănătate. Îmi pare rău că nu am putut să-i dau buchetul de flori. Îi mulțumesc pentru ce a făcut la MAI. Nu am făcut încă un inventar”, a mai spus Nicolae Moga.

Cine este noul șef MAI

Carmen Dan si-a anunțat demisia de la MAI pe 15 iulie, motivând că premierul Dăncilă vrea să-i satisfacă dorințele președintelui Iohannis referitoare la remanierea miniștrilor.

Nicolae Moga a depus miercuri jurământul pentru funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Una dintre primele solicitări făcute noului ministru a fost formulată de lideralul Ovidiu Raețchi. Acesta a cerut desecretizarea urgentă a dosarul privind intervenția jandarmilor la protestul din 10 august 2019.

Social democratul Nicolae Moga este senator de Constanța aflat la al treilea mandat. Din anul 1992 este beneficiarul unui certificat de revoluționar, având calitatea de „luptător cu merite deosebite”. Pentru această „calitate” a primit un teren pe litoral, unde şi-a construit un hotel de cinci stele în valoare de 35 de milioane de euro.

Senatorul Moga a avut strânse legături cu Radu Mazăre – în perioada 1996-2000, Moga a fost președinte la Neptun TV din Constanța, post de televiziune înființat de primarul Mazăre.

În 2008, în declarația de interese a senatorului PSD apărea și firma Sigma Trading SRL, la care au mai fost asociați Radu Mazăre și Sorin Strutinsky.

Fiul senatorului, Răzvan Moga, deține și astăzi, printr-o firmă, acțiuni la Neptun TV.

Senatorul PSD este acționar minoritar la firma Tracon SRL din Brăila de la care a încasat anul trecut 179.000 de lei dividende. Moga deține 1,75% din firma cu un capital social de 35,6 milioane de lei. Pe lângă afacerile cu deșeuri, viitorul ministru de Interne se ocupă, alături de partenerul său de afaceri, Mihai Manea, de lărgirea șoselei Fabrica de Glucoză, contract de 10 milioane de euro câștigat de la Primăria Capitalei, dar și achiziția de terenuri pe litoral, în comuna Corbu Constanța.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button