Nicolae Ciucă: Vom negocia cu PSD comasarea alegerilor
Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a afirmat că în partid se analizează fiecare ipoteză de comasare a alegerilor şi vor fi negocieri cu partenerii de coaliţie. ”Să ne ducem pe tot parcursul anului cu patru sau cinci rânduri de alegeri este o chestiune pe care nu ne-o putem permite”, a subliniat el. Ciucă a arătat că o opţiune ar fi ca alegerile europarlamentare să se desfăşoare la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie 2024, ”iar celelalte alegeri să putem să le ducem undeva într-un segment de timp cât mai redus, către finalul anului”.
Ciucă a fost întrebat, marţi, în cadrul conferinţei de presă susţinute la finalul Biroului Politic Naţional al PNL, dacă partidul ar fi acord cu varianta comasării alegerilor parlamentare cu cele prezidenţiale.
”Vom fi de acord cu varianta care este legală şi respectă şi prevederile constituţionale. Ca atare, în momentul de faţă, la nivelul structurilor partidului, se analizează fiecare ipoteză de comasare a alegerilor şi vom intra în negocieri cu partenerii de coaliţie, urmând ca specialiştii partidelor să ne prezinte forma constituţională astfel încât să putem să optăm pentru ea, pentru că, încă o dată, să ne ducem pe tot parcursul anului cu patru sau cinci rânduri de alegeri este o chestiune care nu ne-o putem permite, ţinând cont de programele şi proiectele guvernamentale care trebuie derulate anul viitor, de nevoia de a atrage în continuare banii europeni, de a atrage investiţii, or dacă ne înşirăm pe opt luni cu aceste alegeri nimic din ceea ce ar trebui să se întâmple prin programul de guvernare nu se va realiza”, a declarat premierul.
El a arătat că alegerile europarlamentare ar putea avea loc la finalul lunii mai – începutul lunii iunie a anului viitor.
”Şi atunci, opţiunea prin care să rămânem cu alegerile europarlamentare atunci când le este timpul, sfârşitul lui mai – începutul lui iunie, în funcţie de cum se va decide şi la nivelul Uniunii Europene, iar celelalte alegeri să putem să le ducem undeva într-un segment de timp cât mai redus, către finalul anului, ar fi foarte bine şi să acoperim toate nevoile de alegeri ale Parlamentului, alegerile locale şi aşa mai departe”, a susţinut Nicolae Ciucă.
Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a declarat, luni, că, din păcate, la momentul acesta nu există o concluzie pe subiectul comasării alegerilor, dar că PNL va face această discuţie în coaliţie, cât mai e posibil. Încă mai este timp, a spus ea, precizând că la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare ar trebui să fie tranşat subiectul comasării.
Comentarii