Nicolae Ciucă susține că l-ar fi votat pe Nicușor Dan
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri că, dacă ar fi locuit în București, l-ar fi votat ca primar general pe Nicușor Dan, asta deși PNL a avut propriul candidat, iar liberalii l-au atacat extrem de dur în campania electorală pe actualul edil.
Au mai rămas două luni până la alegerile prezidențiale, iar campania electorală, neîncepută oficial, este practic în toi. În încercarea de a înclina balanța în favoarea lor, candidații vor să se asocieze cu persoane a căror cotă de încredere este extrem de ridicată în aceste zile.
Proaspăt reales în funcția de primar general, Nicușor Dan este fără doar și poate un vector de imagine, iar principalii candidați, sau cel puțin consultanții lor, au înțeles acest lucru. Prin urmare, asistăm în aceste zile la o bătălie între Elena Lasconi, Nicolae Ciucă și chiar Marcel Ciolacu, în încercarea a-și asocia imaginea cu cea a edilului. Presat de necesitatea formării unei majorități în Consiliul General, Nicușor Dan și-a dat public semnătura pentru susținerea primilor doi. De asemenea, a fost de acord să se vadă cu Ciolacu la sediul Primăriei, asta pentru a debloca anumite probleme cu care se confruntă municipalitatea și care depind în mare măsură de puterea premierului.
Ciucă plusează
După ce a fost prezent la evenimentul în care Nicolae Ciucă a fost desemnat oficial drept candidatul PNL la președinția României, Nicușor Dan s-a afișat cu liderul liberal și la o emisiune difuzată pe platforma Gândul.ro. Aici, Ciucă i-a adresat numeroase laude și a susținut nici mai mult nici mai puțin că l-ar fi votat, asta dacă ar fi avut locuit în București.
„Atunci când am fost prim-ministru, am avut o colaborare cât se poate de eficientă și am căutat împreună să găsim soluții pentru bucureșteni. De fiecare dată, am făcut acest lucru. Este opțiunea dânsului și am discutat de fiecare dată. Să știți că nu trebuie să ignorăm tot ceea ce s-a semnat în relația dintre Partidul Național Liberal și domnul primar general. (…) Locuiesc în Balotești, deci nu am dreptul să votez în București, dar l-aș fi votat pe Nicușor Dan”, a declarat Nicolae Ciucă.
Cert este însă că PNL, partidul condus de Nicolae Ciucă, nu l-a susținut pe Nicușor Dan pentru un nou mandat. Inițial, i-a retras sprijinul politic în Consiliul General, după care și-a stabilit un candidat comun cu PSD, în persoana lui Cătălin Cîrstoiu. După ce medicul a fost nevoit să renunțe în a mai candida, PNL l-a desemnat candidat pe Sebastian Burduja. Tânărul ministru al energiei a avut o campanie extrem de agresivă care l-a avizat aproape exclusiv pe Nicușor Dan. Mai mult, în timpul campaniei, pe site-urile de știri apropiate PNL au fost publicate zeci de materiale și atacuri asupra actualului primar. Finalmente acestea n-au avut efectul scontat, iar Burduja a pierdut alegerile cu un scor lamentabil.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii