Sunday, April 14, 2024
Jurnalism corect


UPDATE Nicolae Ciucă, noul președinte al PNL: Guvernarea este cel mai important obiectiv al nostru

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 10 aprilie 2022

UPDATE Nicolae Ciucă, o nouă rundă de declarații la finalul alegerilor:

Alegerile din PNL s-au încheiat. Le mulțumesc participanților pentru votul de încredere acordat, nu este deloc un privilegiu să ocupi această funcție, este o onoare și o mare responsabilitate (…) Dincolo de ceea ce s-a spus pentru susținerea moțiunii, în acest moment vreau doar să precizez că mă bazez pe ceea ce înseamnă coeziunea membrilor PNL, pe tot ceea ce înseamnă spiritul și valorile de care am făcut vorbire și cel mai mult mă bazez pe oamenii PNL care vor fi alături de noi pentru a putea să ne îndeplinim obiectivele asumate. Principalul obiectiv asumat este de a reda unitatea partidului, de a asigura stabilitatea lui și de a face ceea ce ne stă în putință pentru a dezvolta România, să facem o Românie puternică așa cum ne dorim toți.

PNL, din acest moment, într-un echilibru stabil, va trece să se ocupe de problemele legate de guvernare. Guvernarea este cel mai important obiectiv al nostru, autoritățile locale ale PNL se vor întoarce și se vor concentra spre tot ceea ce înseamnă administrarea comunelor și orașelor, iar împreună cu societatea civilă vom face ceea ce ne stă în putință să creștem absorbția fondurilor europene, să investim banii alocați pentru investiții și să avem tot ceea ce înseamnă partea aceasta de solidaritate socială și să ne ocupăm de cetățenii vulnerabili”

Știrea inițială

Nicolae Ciucă a fost ales, duminică, 10 aprilie, președinte al Partidului Național Liberal, fiind votat de 1.060 din cei 1.120 de delegați prezenți la Congresul de la Palatul Parlamentului. Intrat singur în cursa pentru șefia partidului, premierul le-a transmis liberalilor că cetățeanul român se află în centrul programului de guvernare.

PNL, România, are spirit, voință, potențial, capacitate și are resursă umană să nu ne fie teamă că nu putem să ne angajăm la orice efort și la orice obiectiv pe care ni-l propunem, împreună cu tot ceea ce înseamnă valorile Uniunii Europene și în care valorile noastre naționale să își facă resimțită prezența”, a declarat Nicolae Ciucă, la scurt timp după ce au fost anunțate rezultatele.

Premierul a transmis și un mesaj pentru tineri, menționând că tot ceea ce fac liderii politici în acest moment „le este destinat”.

Rostul nostru și direcția noastră de care am vorbit astăzi în susținerea moțiunii nu sunt pentru noi, sunt pentru ei (n.r. tineri). Ei trebuie să fie cei care se vor mândri că au preluat de la noi o țară stabilă și puternică și le spunem de acum că au datoria să le ducă mai departe mai bine decât am făcut-o noi. Vă doresc succes și vă îndemn să ne întoarcem fiecare acolo unde ne desfășurăm activitatea, să ne apucăm de muncă și să facem în așa fel încât să nu uităm niciodată că în centrul programului de guvernare este cetățeanul român”, a adăugat noul lider PNL.

CITEȘTE ȘI: LIVE TEXT Nicolae Ciucă, singurul candidat la Congresul PNL: Forța unui partid nu stă într-un singur om. Niciodată nu mă voi lăsa prizonier / S-a finalizat procesul de vot

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW