Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Nicolae Ciucă: SRI este o instituție fundamentală pentru funcționarea statului român

By Ana Teșcan , in Politic Stirile zilei , at 28 martie 2023 Etichete: , , , , , ,

Premierul Nicolae Ciucă a transmis marți, 28 martie, un mesaj cu cu prilejul Zilei Serviciului Român de Informații. Șeful Guvernului a subliniat că SRI reprezintă „o instituție fundamentală pentru funcționarea și performarea statului român”, în contextul actual de securitate, „în care spectrul războiului a revenit”.

„Ne aflăm într-o perioadă de dezvoltare alertă a noilor tehnologii – aliat, motor de creștere economică dar și sursă de vulnerabilități. Cu atât mai mult astăzi, când am intrat în al doilea an al războiului de agresiune pe scară largă al Federației Ruse în Ucraina, care aduce nenumărate provocări și riscuri și pentru România. Și o vedem zi de zi, prin acțiunile hibride îndreptate direct și către cetățeni, nu numai în Republica Moldova, stat unde avem interese și responsabilități speciale, ci și aici, în România, împotriva propriilor noștri cetățeni”, se arată în mesajul premierului.

Nicolae Ciucă mai spune că acțiunile Federației Ruse pun „sub presiune valorile, interesele şi obiectivele naţionale, coeziunea noastră societală”.

„Suntem responsabili pentru apărarea drepturilor fundamentale ale fiecărui cetățean, a demnității, alegerilor și proprietății sale. De aceea, ținta predilectă a atacurilor hibride vizează construcția încrederii, prestigiul și relevanța statului, a instituțiilor sale în percepția societății și a fiecărui individ. Serviciul Român de Informații este primul chemat să asigurare securitatea celor trei componente – stat, societate și cetățean”, a mai transmis șeful Executivului.

Marți, 28 martie, are loc, la sediul SRI, o ședință de evaluare a stadiului măsurilor adoptate de Serviciul Român de Informații în contextul provocărilor de securitate generate de războiul de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.

Ședința va începe la ora 12.00 și nu are o componentă deschisă publicului.

La ședință va participa și președintele Klaus Iohannis, conform Administrației Prezidențiale.

Sursa foto: Guvernul României

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW