Monday, April 15, 2024
Jurnalism corect


Nicolae Ciucă, întrevedere cu Maia Sandu și cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova: Bucureştiul va sprijini în continuare Chişinăul

By Ana Teșcan , in Republica Moldova Stirile zilei , at 1 martie 2024

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit vineri, 1 Martie, la Chișinău, cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. Liderul Partidului Național Liberal (PNL) a dat asigurări că România va continua să acorde toată asistenţa de care este nevoie în procesul de aderare al țării vecine la Uniunea Europeană.

„Bucureştiul va sprijini în continuare Chişinăul, la fel ca până acum. Continuăm să acordăm toată asistenţa de care este nevoie în procesul de aderare la Uniunea Europeană, pe parte tehnică, legislativă şi diplomatică.

Noi, Partidul Naţional Liberal, vom face tot posibilul pentru urgentarea proiectelor de interconectare a celor două maluri ale Prutului, pe plan rutier şi energetic. De exemplu, autostrada A8 Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni este un proiect de interes crescut la Chişinău, pentru că are şi rolul de a asigura Republicii Moldova o legătură de mare viteză cu Vestul continentului”, a scris Ciucă într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook.

Nicolae Ciucă a amintit că țara noastră asigură deja o „parte din consumul de gaz al Republicii Moldova”.

„Cu doar două zile în urmă, s-a trimis peste Prut o cantitate de 0,3 milioane de metri cubi de gaz prin gazoductul Iași-Ungheni. S-a putut face acest lucru fără probleme, având în vedere că în depozitele noastre naționale se află cantități suficiente de gaze naturale. Vom continua să sprijinim Republica Moldova pe acest plan, având în vedere șantajul energetic pe care Federația Rusă îl folosește ca pe o armă în relația cu restul Europei”, a mai precizat președintele Senatului.

Vizita vine în contextul în care congresul aşa-zişilor deputaţi „de toate nivelurile” din regiunea transnistreană au adoptat miercuri o rezoluție prin care prin care cer sprijin internațional, inclusiv din partea Federației Ruse și Uniunii Europene. Detalii aici.

Sursa foto: Facebook / Maia Sandu

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW