Nicolae Ciucă anunță că a convenit cu ministrul sănătății în privința certificatului verde la locul de muncă
Certificatul verde digital al Uniunii Europene ar putea deveni obligatoriu la locul de muncă. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunțat marți, 30 noiembrie, că a convenit cu ministrul social-democrat al sănătății, Alexandru Rafila, în privința alcătuirii unui set de soluții în vederea instituirii acestei obligativități.
În contextul în care o nouă tulpină de SARS-CoV-2 provoacă îngrijorare la nivel mondial, instituirea obligativității certificatului verde la locul de muncă, măsură ce ar reduce riscul de răspândire a virusului, dar și de stimulare a vaccinării, ar salva numeroase vieți și ar putea oferi o gură de oxigen sistemului sanitar.
„Este un subiect pe care l-am discutat cu domnul ministru Rafila sâmbătă şi am convenit să găsim acele soluţii prin care certificatul verde să fie reintrodus în dezbatere în Parlament şi, în momentul în care va fi aprobat de Camera Deputaţilor, să poată să meargă la promulgare şi să poată fi aplicat”, a declarat Nicolae Ciucă.
Actualul proiect, blocat în Camera Deputaților
Proiect de Lege privind certificatul verde, în forma inițială, prevede ca accesul la locul de muncă pentru angajații din sistemul de sănătate să fie permis doar pe baza certificatului verde digital al Uniunii Europene.
Prima cameră sesizată, Senatul, a respins proiectul de act normativ, căruia îi fuseseră adăugate mai multe amendamente prin care obligativitatea ar fi fost extinsă pentru toți bugetarii și angajații din sectorul privat care își desfășoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan.
Camera Deputaților este forul decizional în acest caz, unde proiectul stagnează.
Certificatul COVID se eliberează în următoarele condiții:
– dacă o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;
– dacă o persoană se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS–CoV-2;
– dacă o persoană are un rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More here on that Topic: mainnews.ro/nicolae-ciuca-anunta-ca-a-convenit-cu-ministrul-sanatatii-in-privinta-certificatului-verde-la-locul-de-munca/ […]
Being an escort can also be a fun and exciting job, as it allows individuals to interact with a variety of people and engage in different activities. Delhi Call Girls
Our escorts service offers a diverse range of companions to choose from, ensuring that clients can find the perfect match for their preferences and needs Jaipur Call Girls Service