Monday, July 13, 2020
Jurnalism corect


Nereguli descoperite la o firmă din Constanța care prepară mâncare pentru persoanele aflate în carantină: alimente expirate, mobilier ruginit și ustensile deteriorate

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 15 aprilie 2020 Etichete: , , , ,

În urma unor controale desfășurate la o firmă care prepară mâncare pentru persoanele aflate în carantină, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa a descoperit mai multe nereguli.

Comisarii au descoperit alimente expirate, produse ţinute în condiţii improprii, alimente cărora le-a fost schimbată starea termică, mobilier cu rugină şi mucegai în blocul alimentar, ustensile şi vase neprofesionale şi deteriorate.

Controlul a fost făcut de CJPC Constanța la agentul economic S.C. Black Wave Center SRL, o firmă care prepara mâncare pentru persoanele carantinate într-un hotel din Mamaia.

Verificările au fost demarate în urma unor informaţii apărute cu privire la serviciile de alimentaţie publică prestate pentru persoanele aflate în carantină, la Hotelul Flora din Mamaia.

Comisarii au aplicat trei amenzi în valoare de 13.000 de lei. De asemenea, s-a dispus oprirea comercializării pentru o cantitate de 27 de kilograme de materii prime şi preparate culinare.

Conform unui comunicat de presă transmis de CJPC Constanța, citat de news.ro, în urma acţiunii de control au fost găsite produse ca mozzarella, bacon afumat, şuncă ţărănească, cotlet de porc, file butterfish, carne de porc tocată, mici, muşchi vită, cu data limită de consum depăşită, materii prime, printre care cotlet de porc, peşte şi file de peşte, carne de porc tocată, carne de pui, burgeri, perişoare fierte, cremvurşti fierţi, resturi de ceafă preparată, cărora le-a fost schimbată starea termică, din produs refrigerat şi din produs fiert în produs congelat.

Comisarii au mai descoperit produse alimentare ṣi preparate culinare fără termen de valabilitate/data limită de consum. De asemenea, s-a descoperit că nu exista o evidenţă privind trasabilitatea produselor.

Conform CJPC Constanța, zona de asamblare/finalizare a pachetelor alimentare era improvizată, depozitarea alimentelor fiind necorespunzătoare, pe pavimentul neigenizat fiind aşezate navetele cu pâine proaspătă, neambalată, precum ṣi navetele cu fructe.

Mai mult, blocul alimentar mobilier prezenta urme de rugină şi de mucegai. De asemenea, s-a constatat că erau folosite vase şi ustensile neprofesionale (din lemn ṣi plastic nealimentar), unele dintre acestea fiind deteriorate.

Potrivit sursei citate, la acea unitate nu există zone de procesare delimitate, prevăzute cu chiuvetă, banc de lucru din inox şi spaţii frigorifice de depozitare.

Recent o româncă venită din Marea Britanie care a fost plasată în carantină la Hotel Flora din Mamaia s-a plâns de mâncarea primită zilnic.

 

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW