Thursday, April 18, 2024
Jurnalism corect


Nereguli depistate la instalația electrica a unor școli proaspăt modernizate

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 1 februarie 2021

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, susține că a găsit mai multe nereguli la instalația electrică a cinci școli, proaspăt modernizate, pentru care ar fi trebuit să efectueze recepția lucrărilor. Este vorba de Şcoala „Adrian Păunescu”, Şcoala „Sfântul Andrei”, Şcoala 176 „Sfinţii Constantin şi Elena”, precum şi Şcolile 59 şi 197

„La o verificare în teren, constructorul nu a respectat proiectul tehnic iar firma de dirigenție de șantier (aceea care trebuia să ne protejeze interesele în fața constructorului) nu a existat, nu au semnalat neconcordanțele ISU cu proiectul tehnic iar rețeaua electrică montată este neconformă”, a scris Ciprian Ciucu, pe Facebook.

Câteva exemple de neconformități ISU, oferite de Ciprian Ciucu:

– Lipsa ușilor rezistente la incendiu la anumite camere (subsol, depozite, tablou electric, degajament protejat);

– Nu s-a folosit spumă rezistentă la foc;

– Au montat ușile claselor direct în plăcile de rigips, nu in cadru metalic, nu au prag rezistent la foc;

– Au montat hidranții direct în rigips;

– Au placat grinzile de la subsol cu polistiren, în loc de vată minerală.

Exemple de neconformități instalații electrice:

– Lipsă senzori detecție fum în tavan și a martorilor la nivelul tavanului casetat;

– Fixarea necorespunzătoare a cablurilor de curenți tari și slabi;

– Doze de aparataj lipsă sau improvizate;

– Legături de cabluri neconforme;

– Nerespectarea distanței de 300 mm între curentul tare și slab, conform proiectului tehnic și a legislației în vigoare;

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW