„Ne îndreptăm spre o încetare a focului în Ucraina”. Ce spune generalul (r) Dan Grecu despre războiul de la graniță

Generalul (r) Dan Grecu a oferit joi o analiză despre evoluția conflictului din Ucraina, subliniind că, din perspectiva sa, există o probabilitate ridicată ca războiul să ajungă la o „incetare a focului”, posibil în apropierea teritoriilor aflate momentan sub controlul Rusiei. Potrivit lui Grecu, Ucraina nu va deveni membru NATO pe termen scurt sau mediu, iar ideea președintelui ucrainean de a reînarma țara cu arme nucleare este, în opinia generalului, „ciudată” și nerealistă. De asemenea, Grecu subliniază că, în această perioadă, europenii ar trebui să se concentreze mai mult pe reconstrucția Ucrainei și pe menținerea păcii, având în vedere că SUA, prin politica adoptată de Donald Trump, preferă să se abțină de la implicarea directă în acest conflict.
„Tot ceea ce ne-a spus generalul în rezervă Keith Kellogg, octogenar, consilier pentru Uniunea Europeană, ce ne spune Steve Whitkoff, reprezentant special pentru negocieri, dar mai ales ce ne-a spus ieri (n. red miercuri) secretarul de stat american Pete Hegseth ne arată direcţia în care se îndreaptă conflictul din Ucraina. Din punctul meu de vedere, mi se pare că ne îndreptăm spre o încetare a focului în războiul ruso-ucrainean, foarte, foarte probabil, undeva aproape de actualele teritorii aflate sub controlul rus, pentru că propunerea lui Zelenski să dea 3-4-500 km2 pe care îi deţine în Kursk contra a peste 100.000 km2 pe care îi are Rusia sub control în Ucraina mi se pare absolut nerealistă, cu o Ucraină, care nu va accede în NATO nici pe termen scurt, nici pe termen mediu, cu refuz total vis-a-vis de propunerea, oarecum ciudată, a preşedintelui ucrainean de a reprimi armele nucleare pe care le-a avut şi la care Ucraina a renunţat în urma tratatului de la Budapesta din 1994, iar pentru europeni, să fie parte financiară la un conflict care vrem, nu vrem trebuie să recunoaştem că a fost nu declanşat, dar sprijinit de către Statele Unite ale Americii. Ei, Donald Trump ne spune acum că cei dinaintea lui asta au făcut, dar că el nu mai vrea să facă asta”, a declarat, joi, pentru Digi 24, generalul (r) Dan Grecu, citat de news.ro.
Generalul a făcut referire și la declarațiile făcute de oficiali americani precum secretarul de stat pentru apărare, Pete Hegseth, menționând că acestea indică o direcție clară a războiului: „Ucraina nu va adera la NATO și problema teritoriilor nu va suferi mari schimbări”. În plus, Grecu a adus în discuție posibile forțe de securitate care ar putea intermedia între cele două părți implicate în conflict, dar subliniind că aceste forțe nu vor fi legate de NATO.
Referindu-se la relația dintre Trump și Putin, Grecu a afirmat că cei doi au avut „o relație istorică bună” și că Trump, mai mult ca un negociator economic, abordează problemele internaționale dintr-o perspectivă antreprenorială. În comparație cu România, unde politicienii se bazează pe loialitatea celor aflați în funcție, Trump și susținătorii săi sunt mult mai „loiali” față de principiile sale, cum ar fi MAGA (Make America Great Again).
În final, generalul a exprimat îngrijorarea că România, deși face parte din Uniunea Europeană și NATO și are o frontieră lungă cu Ucraina, nu joacă un rol activ în negocierile de pace, lăsându-și cetățenii să fie doar „spectatori pe marginea arenei” în acest conflict geostrategic global. Grecu a subliniat că autoritățile române nu par să fi înțeles importanța unei poziționări strategice clare și eficiente în acest context internațional.
foto: Președinția Ucrainei



