Nava în pericol de scufundare lângă Constanța, remorcată spre țărm UPDATE
UPDATE Vaporul este tractat de o altă navă către ţărm şi asistat de două ambarcaţiuni ale Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), au precizat reprezentanţii instituţiei.
Potrivit sursei citate, nava este fără curent electric şi echipajul a fost nevoit să renunţe la ancoră, după încercări eşuate de recuperare a acesteia din apă.
-Știre inițială-
O navă tip cargo se află în pericol de scufundare în rada exterioară a Portului Constanţa, iar două ambarcaţiuni aparţinând Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) s-au deplasat în zonă pentru a acorda asistenţă. Nava aflată în pericol de scufundare transportă grâu și la bord sunt opt persoane, informează ARSVOM.
Sursă foto: captură video
Comentarii