Friday, September 20, 2024
Jurnalism corect


NATO sporește măsurile de securitate la baza aeriană Geilenkirchen din cauza unei „posibile amenințări”. Poliția intervine în forță.

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 23 august 2024 Etichete: ,

UPDATE Nivelul de securitate a fost redus de la Charlie la Bravo+, iar operaţiunile de la bază se desfăşoară conform planificării, a anunţat NATO, fără a preciza care a fost exact natura ameninţării ce a determinat sporirea alertei.

UPDATE Baza aeriană NATO din oraşul german Geilenkirchen a rămas vineri în stare de alertă ridicată, a declarat un purtător de cuvânt, după ce nivelul de securitate a fost ridicat peste noapte „pe baza informaţiilor care indicau o ameninţare potenţială”.

„Suntem în continuare la nivelul Charlie”, a declarat un purtător de cuvânt al bazei pentru Reuters, referindu-se la a doua cea mai înaltă dintre cele patru stări de alertă. Nivelul de securitate Charlie este definit ca „a avut loc un incident sau au fost primite informaţii care indică faptul că o formă de acţiune teroristă împotriva organizaţiilor sau personalului NATO este foarte probabilă”.

Purtătorul de cuvânt a declarat că baza care adăposteşte flota NATO de avioane de supraveghere AWACS funcţionează cu personal minim ca măsură de precauţie, operaţiunile continuând conform planului.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că nu există nicio legătură cu incidentul de săptămâna trecută, când nivelul de securitate al bazei a fost ridicat pentru scurt timp, în timp ce o bază militară din Köln din apropiere investiga un presupus sabotaj al alimentării cu apă. În aceeaşi zi, baza din Geilenkirchen a raportat, de asemenea, o tentativă de pătrundere prin efracţie care a determinat o verificare completă a incintei.

Știrea inițială

NATO a intensificat măsurile de securitate la baza aeriană Geilenkirchen, situată în vestul Germaniei, ca urmare a unei „posibile amenințări”. Vineri, în timpul desfășurării unei intervenții a poliției, efectivele bazei au fost reduse la minimul necesar, iar majoritatea angajaților au fost trimiși acasă, conform informațiilor transmise de AFP.

NATO a informat într-un comunicat publicat pe X în noaptea de joi spre vineri că decizia a fost luată „pe baza unor informații din partea serviciilor de informații”.

Ca măsură de precauție, toți angajații „neesențiali au fost trimiși acasă”, a precizat NATO.

”Securitatea personalului nostru este prioritatea noastră absolută. Operaţiunile continuă aşa cum s-a prevăzut”, se arată în comunicat.

Poliţia din Koln, un oraş situat la aproximativ 80 de kilometri de bază, contactată de AFP, a anuţat vineri că se află la faţa locului.

”Intervenţia continuă la ora actiuală”, a răspuns în scris un purtător de cuvânt, refuzând să ofere ”detalii despre intervenţie, din cauză că ancheta este în curs”.

”Poliţia din Koln se află în contact permanent cu autorităţile naţionale competente în domeniul securităţii şi justiţiei şi cu oficiali de la baza NATO Geilenkirchen”, a declarat el.

”Forţele de intervenţie ale poiţiei susţin în prezent măsuri de protecţie coordinate de către Poliţia Militară în jurul bazei aeriene a NATO”, a adăugat el.

Din 1980, NATO utilizează baza aeriană de la Geilenkirchen, situată în landul Renania de Nord-Westfalia, aproape de granița cu Olanda, unde sunt staționate avioane de recunoaștere AWACS.

Anunțul a venit la puțin peste o săptămână după un incident la o bază militară germană din Koln, care a fost temporar închisă din cauza unei posibile sabotări a sistemului de aprovizionare cu apă. Testele ulterioare au arătat că apa de la robinet nu era contaminată, potrivit Bundeswehr.

În același timp, NATO a raportat o „tentativă de intruziune” la baza de la Geilenkirchen, fără a stabili o legătură directă între cele două incidente.

După verificări, NATO a înlăturat orice temeri legate de calitatea apei la această bază.

NATO a avertizat de mai multe ori despre o campanie de activități ostile organizate de Rusia, inclusiv acte de sabotaj și atacuri cibernetice. În aprilie, doi cetățeni germano-ruși au fost arestați în Germania, fiind suspectați de planificarea unor acte de sabotaj împotriva instalațiilor militare americane din țară.

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW