Stirile zilei
Muzeul Satului se redeschide miercuri / Regulile pe care vizitatorii trebuie să le respecte

Muzeul Satului din București se va redeschide, începând de miercuri dimineață, de la ora 10.00. Turiștii vor trebui însă să respecte reguli de protecție și de distanțare socială.
Programul de vizitare va fi între orele 10,00 – 18,30, de luni până duminică.
Reguli pentru vizitatori
- Obligativitatea purtării măştii (medicală/nonmedicală), cu acoperirea gurii şi nasului;
- Respectarea distanţei de minimum 1,5 m între persoane;
- Limitarea grupurilor de vizitatori la 5 persoane;
- Limitarea vizitei la un interval de timp de 2 ore;
- Interzicerea accesului în muzeu a persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
- Interzicerea accesului în muzeu a persoanelor care prezintă o temperatură peste 37,3 grade C sau care refuză să le fie verificată temperatura.
Măsuri de prevenire aplicate de Muzeul Satului
- Intrarea în muzeu se va face prin Şos. Kiseleff, nr. 28, iar ieşirea prin Şos. Kiseleff nr. 30 şi poarta „Mioriţa” (Parcul „Regele Mihai I” – Debarcader);
- Au fost montate panouri informative cu normele sanitare (purtat măşti, mănuşi etc.) şi de distanţare socială recomandate de Institutul Naţional de Sănătate Publică în lupta împotriva coronavirusului.
sursa foto: Facebook