Municipiul Sibiu intră în carantină începând de luni / Raluca Turcan: Aștept demisia managerului Spitalului Județean de Urgență
Raed Arafat a anunțat că municipiul Sibiu intră în carantină începând de luni, 16 noiembrie, după ce rata de infectare a ajuns la 11.84 cazuri la mia de locuitori. Raluca Turcan cere demisia managerului Spitalului Județean de Urgență.
Șeful DSU a afirmat că mall-ul din oraș va fi închis începând din acest weekend.
„Dacă îmi permiteți să subliniez, știți că situația Municipiului Sibiu și a altor localități din județ necesită anumite măsuri, altele decât cele luate de Guvern. Având în vedere incidența și numărul de cazuri, în urma discuțiilor care au avut loc, inclusiv cu CJSU, s-a ajuns la următoarele:
Instituirea măsurii de carantinare a municipiului Sibiu, cu Șelimbăr, Tălmaciu, Cisnădie, începând cu ziua de luni. Excepție, în acest weekend și în fiecare weekend, este închiderea magazinelor și a mall-urilor pe toată durata weekend-urilor, cu excepție magazinelor, piețelor agroalimentare, a farmaciilor și a celor care vând materiale esențiale. Măsura de carantinare începe de luni, suplimentar vom avea măsuri pe durata weekendului, iar această măsură va începe din acest weekend”, a declarat Raed Arafat.
CITEȘTE ȘI: Haos la Sibiu: Subprefectul a fost demis, prefectul are coronavirus
Raed Arafat a precizat că, pe durata stării de carantină, magazinele se vor închide la 20:00, iar persoanele în vârstă vor avea un timp rezervat pentru a-și procura alimente și materiale necesare, de la 10:00 la 13:00.
„Măsura de carantinare începe de luni, suplimentar vom avea măsuri pe durata weekendului, iar această măsură va începe din această seară. Pe durata stării de carantină, magazinele se vor închide la orele 20:00, terasele se vor închide pe toată durata carantinei, iar, între orele 10 și 13, procurarea de alimente și materiale necesare va fi rezervată persoanelor de peste 65 de ani.
Activitățile se vor desfășura în spații deschise pe durata perioadei de carantină. La sfârșitul perioadei de carantină urmează să se facă o nouă evaluare a situației”, a precizat Raed Arafat.
CITEȘTE ȘI: Gabriel Budescu, șeful DSP Sibiu, a demisionat / Orașul este la un pas de carantină
Raluca Turcan a anunțat că așteaptă demisia managerului Spitalului Județean de Urgență.
„Instituțiile trebuie să acționeze și să inspire încredere, mai ales în spital. De aceea, măsurilor în privința funcționării instituțiilor din județul Sibiu au plecat de la revocarea din funcție a subprefectului de Sibiu, care a fost la comandă în ultimele două săptămâni. De asemenea, am primit demisia directorului DSP Sibiu și aștept și demisia managerului Spitalului Județean de Urgență(…)Așadar, sper ca măsurile în privința instituțiilor să producă efecte”, potrivit Ralucăi Turcan.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/municipiul-sibiu-intra-in-carantina-incepand-de-luni-raluca-turcan-astept-demisia-managerului-spitalului-judetean-de-urgenta/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here to that Topic: mainnews.ro/municipiul-sibiu-intra-in-carantina-incepand-de-luni-raluca-turcan-astept-demisia-managerului-spitalului-judetean-de-urgenta/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/municipiul-sibiu-intra-in-carantina-incepand-de-luni-raluca-turcan-astept-demisia-managerului-spitalului-judetean-de-urgenta/ […]