Moțiunea de cenzură USR PLUS – AUR, citită joi în plen. Dezbaterea și votul, după decizia CCR / Orban: Propunerea este profund neconstituțională

Birourile Permanente Reunite (BPR) ale Camerei Deputaților și Senatului au decis joi, 9 septembrie, că moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR va fi citită în plenul reunit de joi, de la ora 16:00, dar că dezbaterea și votul vor avea loc după 15 septembrie, când Curtea Constituțională (CCR) se va pronunța asupra sesizării prim-ministrului Florin Cîțu.
„Poziţia mea a fost foarte clară şi limpede – am fost prezent şi nu am votat această propunere. Nu pentru că doresc să se dezbată moţiunea de cenzură mai repede, ci pentru că această propunere şi această decizie luată de Birourile Permanente reunite este profund neconstituţională”, a declarat Ludovic Orban, la Parlament, citat de News.ro.
Ludovic Orban invocă, astfel, alineatul 3 al Articolului 113 din Constituție: „Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere”
Alfred Simonis, liderul deputaților PSD, în schimb, a venit cu o altă interpretare a Articolului 113 din Constituție.
„După trei zile înseamnă și patru, și cinci, și zece”, a spus Alfred Simonis joi, la Digi24.
Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR PLUS, acuză PNL și PSD că ar colabora împreună pentru a-l ține pe Florin Cîțu „pe perfuzii politice la Palatul Victoria”.
„Matematic, în momentul ăsta PNL şi PSD au o majoritate. Cum spuneam, asta s-a văzut şi în Biroul Permanent Reunit. Au votat împreună pentru siluirea Constituţiei şi este un act fără precedent, un abuz fără precedent. Nişte parlamentari au călcat astăzi în picioare Constituţia pentru a-l ţine pe Cîţu în picioare la Palatul Victoria până la Congresul din 25(n.r. septembrie)”, a spus Ionuț Moșteanu.
Context
Premierul Florin Cîțu a cerut miercuri Curții Constituționale să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, argumentând că modul în care a fost inițiată, depusă și comunicată Executivului ar fi încălcat prevederile Constituției.
CCR i-a chemat pe reprezentanții Guvernului și Parlamentului până pe 15 septembrie să își exprime punctul de vedere cu privire la conflictul izbucnit pe marginea moțiunii de cenzură. Termenul pentru ședința de judecată se va stabili ulterior.
Între timp, plenul pentru citirea moțiunii de cenzură are loc joi, 9 septembrie, la ora 16:00. Ședința, cel mai probabil, va avea cvorum, întrucât și parlamentarii PNL și parlamentarii PSD au anunțat că vor fi prezenți.
A fost a 5-a ședință a Birourilor Permanente Reunite, după ce primele 4 încercări de stabilire a calendarului moțiunii de cenzură nu au fost duse până la capăt, întrucât parlamentarii PSD și PNL au lipsit și nu au asigurat cvorumul necesar.
Sursă foto: Inquam Photos / George Calin