Moțiunea de cenzură a PSD, incertă / Analist: Orice alianță cu un partid de extremă este un act de trădare
Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), a anunțat luni, 30 august, că social-democrații vor depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Florin Cîțu în momentul în care vor fi siguri că au cele 234 de voturi necesare pentru a demite Executivul.
Inițial, președintele PSD a anunțat că moțiunea de cenzură va fi depusă la începutul sesiunii parlamentare din septembrie, dar și-a schimbat decizia în urma discuțiilor din ședința conducerii partidului de la Neptun. Ciolacu și-a motivat decizia într-o conferință de presă, afirmând că nu își dorește să facă „spectacol politic”.
„Categoric PSD e pregătit să preia guvernarea. Avem şi specialiştii, dar şi oamenii competenţi. Categoric mergem cu o propunere de premier. O să stabilim. Alexandru Rafila este propunerea PSD până în acest moment”, a declarat Marcel Ciolacu, citat de News.ro.
Până în acest moment, opoziția, care este formată din parlamentarii PSD, AUR și o parte dintre cei ai minorităților, ar avea 204 de voturi, din 234 necesare.
Întrebat dacă moțiunea de cenzură ar urma să fie depusă înainte de Congresele PNL și USR PLUS, programate spre finalul lunii septembrie, liderul PSD nu a oferit mai multe detalii.
„Sunt ferm convins că şi domnul Simion(n.r. George Simion, liderul AUR) îşi doreşte ca această moţiune să treacă şi nu să o depunem de dragul să o depunem. Nu ştim, dacă avem suficiente semnale că avem suficiente voturi s-ar putea să o depunem şi după Congres sau poate românii îşi vor da seama şi vor pune presiune şi domnul Iohannis îşi va da seama pe cine a pus premier”, a spus Marcel Ciolacu.
Analist: „Alianță cu un partid de extremă dreapta, un act de trădare”
Analistul politic Cristian Pîrvulescu atrage atenția că singurul mod prin care PSD poate demite Guvernul condus de Florin Cîțu ar fi printr-o colaborare cu partidul condus de George Simion, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).
„Pot să aibă competenți cu milioanele, nu au majoritate, iar orice alianță cu un partid de extremă dreaptă neo-fascist este, inclusiv din punct de vedere al colaborării parlamentare, inacceptabilă(…)Ceea ce mi se pare grav este că domnul Ciolacu și PSD nu înțeleg că orice alianță cu un partid de extremă dreapta este împotriva intereselor naționale, este un act de trădare. Același lucru este valabil și pentru PNL. Încercarea conjuncturală de a se apropia de partide fasciste este atât de periculoasă pentru viitorul democrației românești, încât sancțiunea va veni în mod automat”, a declarat analistul politic Cristian Pîrvulescu, pentru Main News.
Acesta arată că, din punct de vedere tactic, depunerea unei moțiuni de cenzură la începutul sesiunii parlamentare, adică în luna septembrie, ar reprezenta o eroare, întrucât ar epuiza șansele social-democraților de a mai da jos Guvernul până la finalul anului.
„PSD nu are niciun interes să ajungă la guvernare în acest moment, pentru că guvernarea erodează și atunci vedem cazul PNL. Așteaptă, ăsta e și motivul pentru care spune că atunci când va avea sigur voturile(n.r. va depune moțiunea de cenzură)(…)Au fost presați să depună o moțiune de cenzură pe motiv că este o criză în PNL și au vrut să sublinieze lucrul ăsta. Pur și simplu pentru a profita conjunctural, este o chestiune de imagine, nu vor depune o moțiune de cenzură pentru că e împotriva logicii politice, e ilogic, iar PSD e orice numai un partid ilogic nu”, a explicat Cristian Pîrvulescu.
Context
Partidul Social Democrat poate depune o singură moțiune de cenzură în noua sesiune parlamentară care începe la 1 septembrie și termină spre finalul lunii decembrie.
Astfel, ar fi a doua încercare a principalului partid de opoziție de a da jos Guvernul condus de Florin Cîțu, după ce, pe 29 iunie, la finalul primei sesiuni parlamentare, moțiunea de cenzură depusă de PSD nu a obținut voturile necesare în Parlament pentru a fi adoptată.
Social-democrații au mai depus patru moțiuni simple, împotriva miniștrilor Vlad Voiculescu(demis ulterior de Florin Cîțu), Claudiu Năsui, Adrian Oros și Cristian Ghinea, dar coaliția de la guvernare, formată din PNL, USR PLUS și UDMR le-a respins în Parlament.
PNL și USR PLUS vor organiza în luna septembrie congrese pentru a desemna noii lideri ai formațiunilor pentru următorii 4 ani. În acest context, social-democrații încearcă să profite de pe urma tensiunilor interne din cele două partide.
Sursă foto: Inquam Photos / Ilona Andrei
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/motiunea-de-cenzura-psd-incerta-analist-orice-alianta-cu-un-partid-de-extrema/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 25487 additional Information on that Topic: mainnews.ro/motiunea-de-cenzura-psd-incerta-analist-orice-alianta-cu-un-partid-de-extrema/ […]