Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Moțiunea de cenzură: calcule pe ultima sută de metri, negocieri, răzgândiri

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 9 octombrie 2019 Etichete: , ,

Cu numai câteva ore înainte de votul pentru moțiunea de cenzură ambele tabere fac calcule și poartă negocieri. Premierul Viorica Dăncilă se întâlnește miercuri seara cu parlamentarii PSD la Vila Lac, departe de ochii presei, pentru a stabili strategia de urmat în plenul Parlamentului de mâine, dar și pentru a se asigura că nu vor exista deputați și senatori care vor vota moțiunea de cenzură. 

În spațiul public au circulat numeroase zvonuri potrivit cărora parlamentarii PSD care au plecat din partid sau cei care au semnat moțiunea sunt convinși să renunțe cu promisiuni de funcții sau chiar cu sume de bani. Presiunile ar putea să vină și din partea primarilor social democrați cărora Viorica Dăncilă le-a promis finanțări pentru lucrări de interes local de peste 1 miliard de lei.

Doi deputați PSD – Horia Nasra și Cornel Itu au fost convinși să se reîntoarcă în partid după ce li s-au promis funcții de conducere în filiala locală. Amândoi plecaseră la Pro România unde au stat mai puțin de o săptămână.

Un alt parlamentar PSD care a fost convins să susțină Guvernul Dăncilă este Sorin Bota. El a fost chiar unul dintre semnatarii moțiunii de cenzură. Potrivit unor surse politice, i s-ar fi promis portofoliul de la transporturi sau chiar șefia ASF.

Emanoil Savin, unul dintre semnatarii moțiunii de cenzură, nu mai este nici el atât de sigur că ar vrea sa susțină căderea Guvernului.

Din partea opoziției, PNL, USR, PMP dar și ALDE și Pro România s-au angajat că se vor mobiliza și că vor vota pentru ca moțiunea de cenzură să treacă.

Ludovic Orban a declarat, miercuri, că are promisiuni de la 10 deputați că vor vota pentru căderea Guvernului.

„Sigur că mai există dubii asupra a doi parlamentari dar față de cei 237 de parlamentari, noi astăzi avem angajamentul a încă 10 deputați și chiar dacă am pierde votul a 3 – 4 – 5 dintre semnatari, deși nu cred, voturile care vor veni în plus, nu numai că vor completă cele lipsa, dar vor completă și asigura majoritatea.
Ca atare, moțiunea de cenzură va fi adoptată și tot ce face PSD-ul disperat, utilizând toate pârghiile amenințând oameni, cumpărând voturi, funcții publice, promițând marea cu sarea, nu arată altceva decât faptul că trebuie să plece de urgență pentru că ei nu conduc România, ei nu guvernează”, a precizat liderul PNL.

Sunt însă și parlamentari care vor absenta: senatoarea Ramona Nicoleta Dinu de la USR – nu va fi prezentă pentru că este bolnavă;  deputatul Adrian Dohotaru – independent, ales pe listele USR , nu este sigur că va veni la vot;  deputata Oana Bîzgan – independentă, aleasă tot pe liste USR, nu va fi nici ea prezentă la vot pentru că e plecată din țară.

Victor Ponta, liderul Pro România, se întâlnește și el cu parlamentarii. Spune că, joi, vor vota 27 de deputați și 3 senatori, toți la vedere. Victor Ponta spune că a fost contactat pentru a se întâlni cu Viorica Dăncilă.

PNL, USR și PMP au anunțat că vor arăta votul, singurul partid care va păstra secretul votului este UDMR, care a semnat însă moțiunea de cenzură. De menționat că deputații Marton Arpad și Izabella Ambrus de la UDMR au făcut parte din Comisia Iordache.

 

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *