Moțiune simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, depusă de USR și Forța Dreptei
Uniunea Salvați România (USR) a anunțat marți, 4 octombrie, că a depus moțiune simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, semnată de 50 de deputați USR și Forța Dreptei, partidul condus de Ludovic Orban.
Moțiunea simplă este intitulată „Siguranță și încredere sau debandadă și furt? Ministrul Bode trebuie să răspundă pentru dezastrul pe care l-a creat”.
Astfel, formațiunea politică îl acuză pe Bode că, în cei aproape doi ani de mandat, a guvernat în interesul partidului, și nu al cetățenilor.
„Dovada cea mai recentă: scandalul celor 600 de BMW-uri „de numai 32.000 de euro, fără TVA”. 98 de milioane de lei, fără TVA, care ajung, printr-o licitație aranjată, la firma prietenului președintelui. Și pare a fi doar începutul în condițiile în care Poliția Română este la un pas să dea aceeași firme alte câteva milioane de lei pentru motociclete.
Alte motive pentru ca Lucian Bode trebuie să plece de la conducerea MAI sunt: eșecul în implementarea programului de protejare a victimelor violenței domestice, lipsa totală de reforme la nivelul MAI și implicarea instituției în acțiunea de intimidare și kompromat a presei”, se arată într-un comunicat de presă al USR.
CITEȘTE ȘI: USR a sesizat mai multe instituții cu privire la achiziţia de BMW-uri de către Poliția Română
Foto: Inquam Photos / George Calin
Comentarii