Moldovan: Suntem într-o fază controlată, de progresie foarte lentă sau chiar de platou/ Dacă ne relaxăm prea mult, e posibil să reaprindem focare

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, a declarat că în România rata de vindecare a pacienților bolnavi de Covid-19 este una mare, iar rata mortalității este mică, prin comparație cu alte țări din Europa. Moldovan susține că sistemul sanitar românesc poate primi, în secțiile ATI, de două ori mai mulți pacienți infectați față de numărul celor internați în prezent.
„Aparent suntem într-o fază controlată, de progresie foarte lentă sau chiar de platou. În situaţia că acest lucru se stabilizează pe această direcţie, atunci probabil că spre sfârşitul acestei săptămâni, începutul săptămânii viitoare putem spera să ne întâlnim cu fenomenul descreşterii acestor infecţii şi atunci putem vorbi de depăşirea unui vârf”, explică Moldovan.
Horațiu Moldovan a declarat că ne aflăm într-o fază controlată a pandemiei „de progresie foarte lentă sau chiar de platou”.
„Dacă urmărim graficul în ultimele zile, aproape că se poate contura tendinţa unui platou, deci ne îndreptăm spre o medie de pacienţi confirmaţi pe zi cam de 300. Deci aparent suntem într-o fază controlată, de progresie foarte lentă sau chiar de platou. În situaţia că acest lucru se stabilizează pe această direcţie, cum dau impresia cifrele succesive că s-ar întâmpla, atunci probabil că spre sfârşitul acestei săptămâni, începutul săptămânii viitoare putem spera să ne întâlnim cu fenomenul descreşterii acestor infecţii şi atunci putem vorbi de depăşirea unui vârf”, a afirmat Horaţiu Moldovan, marţi seară, la B1 Tv.
Secretarul de stat a mai spus că în România rata de vindecare este mare, iar cea a mortalității este mică comparativ cu alte țări din Europa.
„Obţinerea acestor rezultate este consecinţa respectării de către populaţie a măsurilor pe care Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne le-au implementat. Dacă ne relaxăm prea mult, e posibil să reaprindem focare”, a adăugat Moldovan, conform News.ro.
Horațiu Moldovan a mai precizat că România are în jur de 1.030 de cadre medicale infectate, dintre care 10 morţi, trei dintre decedaţi fiind medici, Moldovan spunând că personalul medical „este destul de important afectat de infecţia COVID”.



