Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Moldova ar putea fi următoarea țintă a lui Vladimir Putin, avertizează fostul comandant suprem al Forţelor Aliate NATO

By Diochetanu Andreea , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 7 martie 2022

Fostul comandant suprem aliat al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) James Stavridis a avertizat că președintele Rusiei, Vladimir Putin, nu se va opri doar la invadarea Ucrainei, ci „are în vizor” și țările vecine din spaţiul fost sovietic.

Între timp, războiul din Ucraina continuă. Urmărește LIVE cele mai importante momente din a 12-a zi de război în Ucraina.

„Nu cred că va ataca o țară membră NATO, dar el (Vladimir Putin – n.red.) are în vizor Moldova, Kazahstan, Belarus, alte națiuni, națiuni suverane care au făcut parte la un moment dat din Uniunea Sovietică. Acolo se va duce în continuare. Mă îngrijorează foarte mult acest lucru”, a declarat James Stavridis, citat de Business Insider.

Kazahstan și Belarus au granițe comune cu Rusia, în timp ce Moldova se află la sud-vest de Ucraina. Președintele belarus Alexander Lukașenko este deja un aliat al lui Putin, iar luna trecută a permis forțelor rusești să treacă granițele țării, astfel că Ucraina a fost atacată și de pe teritoriul Belarus.

Întrebat de ce nu a evocat și Estonia, Lituania sau Letonia ca fiind următoarele ținte ale liderului de la Kremlin, Stavridis a răspuns că Putin se va abține, cel mai probabil, să atace aceste țări, deoarece sunt membre NATO.

„Nu cred că ar trece o graniță NATO”, a punctat el.

La rândul său, generalul în rezervă David Petraeus, fost șef al comandamentului central al SUA în timpul conflictelor din Irak și Afganistan, a comentat strategia lui Vladimir Putin în acest conflict, vorbind despre vulnerabilitatea altor țări din apropierea Rusiei.

În opinia lui Petraeus, „cea de care trebuie să vă îngrijorați este Moldova”.

Foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW