Thursday, April 18, 2024
Jurnalism corect


Moartea reginei. Cortegiul funerar al Majestății Sale a părăsit Castelul Balmoral


Cortegiul funerar al reginei Elisabeta a II-a a părăsit duminică, 11 septembrie, reședința regală de la Castelul Balmoral, Scoția, cu destinația Edinburgh, notează The Guardian

Sicriul Majestății Sale va rămâne apoi la Holyroodhouse Palace, reședința oficială a monarhiei din Scoția, înainte de a se odihni luni, 12 septembrie, la Catedrala St Giles.

Prințesa Regală Anne și ministrul care a condus slujbele religioase la care avea să participe monarhul când se afla în reședința la Balmoral, reverendul Kevin McKenzie, urmează cortegiul reginei. 

Cortegiul funerar va parcurge 175 de mile (aproximativ 282 kilometri), o călătorie estimată să dureze șase ore. Va trece prin Aberdeen, Dundee și Perth înainte de a ajunge în capitala Scoției.

Coroana de pe sicriul reginei cuprinde și flori tăiate din moșia ei, precizează sursa citată. 

Prințul William, un moștenitor „mai relaxat”

William va fi un Prinț de Wales mai puțin formal, mai tactil și mai familiarizat cu media decât tatăl său, prezic experți în familia regală citați de The Guardian. 

El se va conecta mai bine cu generațiile mai tinere și își va îndeplini îndatoririle de moștenitor într-un mod mai relaxat decât Charles, asumându-și, în același timp, o abordare responsabilă financiar și mai circumspectă a rolului său, spun ei.

„Au existat destul de multe semne de întrebare asupra modului în care sunt operate organizațiile caritabile ale lui Charles și de unde provin banii. Cred că William este mai puțin probabil să accepte cu ușurință oamenii care spun: <<Oh, totul este în regulă, domnule, nu, lăsați asta pe seama mea, va fi bine>>.

Cred că este mai probabil să pună întrebări despre oameni. <<De ce le oferim onoruri? Ce au facut pentru noi?>> Cred că acesta va fi stilul lui”, a spus Nicholas Owen, fost corespondent regal. 

Vom vedea probabil mai multe strângeri de mână și posibil îmbrățișări, mai degrabă decât formalitatea pe care am văzut-o în trecut, e de părere Charles Rae, fost corespondent regal pentru The Sun și autor al cărții The Queen Mum: Her First 100 Years.

CITEȘTE ȘI: Charles al III-lea a fost proclamat rege

Sursa foto: Facebook/ The Royal Family

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW