Mircea Drăghici a demisionat din funcţia de trezorier al PSD: Este o perioadă grea
Mircea Drăghici a demisionat din funcţia de trezorier al PSD, potrivit unui anunţ făcut de acesta pe Facebook.
„Am decis să mă retrag astăzi din funcția de trezorier al PSD. Deși am muncit mult alături de partid și în această campanie, cu aceeași credință pe care o am și acum, că PSD poate și merită să reprezinte românii, am decis să fiu alături de familie în perioada următoare. Este o perioadă grea în care cei dragi au nevoie de sprijin. Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost și îmi sunt alături!”, a scris Drăghici pe Facebook.
Mircea Drăghici a demisionat după ce conducerea partidului a fost preluată, ca interimar, de Viorica Dăncilă. Acesta este cunoscut ca un apropiat al lui Liviu Dragnea.
Mircea Drăghici şi soţia sa, probleme cu legea
Fostul trezorier al PSD este cercetat de DNA pentru delapidarea unor fonduri provenite din subvenţii pentru PSD.
Soţia lui, Georgiana Drăghici, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare, în primă instanţă, intr-un dosar privind organizarea unei tabere politice a TSD Arges, platita cu banii Ministerului Tineretului si Sportului.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] There you can find 49856 more Info to that Topic: mainnews.ro/mircea-draghici-a-demisionat-din-functia-de-trezorier-al-psd-este-o-perioada-gre/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: mainnews.ro/mircea-draghici-a-demisionat-din-functia-de-trezorier-al-psd-este-o-perioada-gre/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here on that Topic: mainnews.ro/mircea-draghici-a-demisionat-din-functia-de-trezorier-al-psd-este-o-perioada-gre/ […]