Mircea Beuran contestă la Tribunalul Capitalei revocarea sa din funcția de șef de secție de la Spitalul Floreasca/ Medicul a dat în judecată și DSP
Medicul Mircea Beuran a depus la Tribunalul Capitalei o cerere prin care solicită anularea deciziei de revocare a sa din funcția de șef al Secției clinice de Chirurgie general III a Spitalului Clinic de Urgență București.
Mircea Beuran a fost demis din funcție în urma tragediei care a avut loc la sfârșitul anului 2019, când o femeie a luat foc pe masa de operație. Ulterior, după o săptămână, femeia a decedat.
Ministrul Sănătății, Victor Costache, a menționat după raportul realizat de conducerea Spitalului Floreasca că Beuran nu a îndeplinit toate obligațiile pe care le avea. În urma acestui eveniment, conducerea spitalului a decis să îl demită din funcția de șef al secției de Chirurgie.
Astfel, medical Mircea Beuran solicită ca instanța să dispună, potrivit Monitorul Justiției:
- Anularea Deciziei nr. 1/06.01.2020 şi a Deciziei nr. 23/07.01.2020, prin care s-a dispus revocarea subsemnatului din funcţia de şef al Secţiei clinice Chirurgie generală III din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti începând cu data de 07.01.2020.
- Repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii Deciziei nr. 1/06.01.2020 şi a Deciziei nr. 23/07.01.2020, prin reintegrarea subsemnatului în funcţia de şef al Secţiei clinice Chirurgie generală III din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti.
- Obligarea pârâtului la plata diferenţelor dintre veniturile salariale indexate, majorate şi actualizate la care aş fi avut dreptul în intervalul cuprins între momentul emiterii deciziei de revocare şi cel al reintegrării efective a subsemnatului pe funcţia de şef al Secţiei clinice Chirurgie generală III şi veniturile obţinute în exercitarea funcţiei de medic primar chirurgie generală.
- Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Explicațiile lui Beuran
În cererea depusă la Tribunalul București, medicul explică ce s-a întâmplat în timpul intervențiile chirurgicale din decembrie 2019. Potrivit acestuia, prima intervenție a decurs fără incidente medicale sau de altă natură, precizând că a folosit același dezinfectant ca la intervenția din 22 decembrie 2019, atunci când pacienta a luat foc.
În ceea ce privește cea de-a doua operație, Beuran susține că pacienta a fost dusă în alt bloc operator decât cel în care operează medicul întrucât acesta nu era disponibil.
„Operaţia din data de 22.12.2019 a fost începută de către medicul rezident de an V chirurgie, dl Dumitriu Bogdan.
Pregătirea pacientei pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale din data de 22.12.2019 a inclus şi dezinfecţia tegumentelor de pe peretele anterior al abdomenului. Cu această ocazie, a fost utilizat, ca substanţă alcoolică dezinfectantă, tot produsul Skinman Soft Protect.
La momentul iniţierii procedurilor de intervenţie, subsemnatul nu am făcut parte din echipa operatorie.
În timpul operaţiei, s-a produs un incident prin aprinderea câmpurilor operatorii. S-au făcut manevre de stingere a focului şi, ulterior, mutarea pacientei în altă sală de operaţii, unde s-a repetat pregătirea intervenţiei chirurgicale, inclusiv prin dezinfecţia tegumentelor de pe peretele anterior al abdomenului cu aceeaşi substanţă. De această dată nu a mai avut loc niciun incident.
Conform înregistrărilor camerelor video din incinta spitalului, la ora 9.23 am intrat în blocul operator unde s-a efectuat cea de-a doua operaţie din ziua respectivă (blocul operator în care pacienta a fost mutată după producerea incidentului constând în aprinderea câmpurilor operatorii). Intervenţia chirurgicală s-a încheiat la ora 9.45, după care pacienta a fost preluată de către echipa de chirurgie plastică”, se arată în acţiunea de chemare în judecată.
Medicul dă vina pe angajator
Potrivit reprezentantului legal al medicului Beuran, angajatorul nu a indicat exact care sunt faptele ce i se impută și care constituie încălcări ale obligațiilor ce îi reveneau în exercitarea funcției de șef de secție.
„Obligaţiile stabilite în sarcina subsemnatului prin contractul de administrare au caracter general, nefiind posibilă o motivare a actului de revocare prin simpla indicare de către angajator a acestora, fără o încadrare a lor în împrejurări de fapt concrete şi determinate. Opţiunea angajatorului – constând în neindicarea faptelor care au întemeiat măsura dispusă – determină imposibilitatea subsemnatului de cunoaştere a motivelor care au fost avute în vedere pentru a fi luată măsura revocării din funcţia de şef de secţie (măsură ce are ca efect însăşi încetarea a contractului de administrare ca urmare a manifestării unilaterale a voinţei unei părţi a acestuia) şi de formulare a unor apărări în sprijinul susţinerii nevinovăţiei mele.
Decizia de revocare din funcţie nu cuprinde motivarea în drept a măsurii dispuse de către angajator. Conform clauzei VI – „Încetarea contractului”, lit. b), revocarea din funcţie a şefului de secţie poate interveni în cazul: nerealizării indicatorilor de performanţă ai managementului secţiei, timp de minimum un an, din motive imputabile acestuia (evaluarea anuală); neîndeplinirii obligaţiilor asumate prin contractul de administrare.
În cadrul deciziei de revocare nu este precizată ipoteza care a fost avută în vedere de către angajator pentru a dispune măsura revocării.
Beuran a dat în judecată și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București
Referirea din cuprinsul contractului la posibilitatea încetării acestuia ca urmare a revocării şefului de secţie din funcţie în cazul neîndeplinirii obligaţiilor asumate nu dă dreptul angajatorului de a dispune măsura într-un mod intempestiv şi discreţionar, fără nicio întemeiere în fapt şi în drept. Cerinţa întemeierii în fapt a motivelor revocării din funcţie constituie o condiţie sine qua non a acestui act dispus de managerul spitalului””, conform documentului publicat de Monitorul Justiției.
De asemenea, Beuran a dat în judecată și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București prin care solicită instanței „anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria DSP nr. 0000630/06.01.2020 prin care s-a dispus sancţionarea contravenţională a subsemnatului cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, restituirea sumei de 500 de lei pe care am achitat-o cu titlu de amendă contravenţională conform chitanţei seria 100/2020 IF-CLP nr. 160/09.01.2020 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/mircea-beuran-contesta-la-tribunalul-capitalei-revocarea-sa-din-functia-de-sef-de-sectie-de-la-spitalul-floreasca-medicul-a-dat-in-judecata-si-dsp/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 67603 more Info on that Topic: mainnews.ro/mircea-beuran-contesta-la-tribunalul-capitalei-revocarea-sa-din-functia-de-sef-de-sectie-de-la-spitalul-floreasca-medicul-a-dat-in-judecata-si-dsp/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/mircea-beuran-contesta-la-tribunalul-capitalei-revocarea-sa-din-functia-de-sef-de-sectie-de-la-spitalul-floreasca-medicul-a-dat-in-judecata-si-dsp/ […]