Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


MIPE: Au fost emise cele 2,5 milioane de carduri pe care se încarcă ajutorul pentru alimente și mese calde

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 27 iulie 2022

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că până miercuri, 27 iulie, au fost emise cele 2,5 milioane de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente și mese calde, menționând că Poșta Română va finaliza procesul de distribuire până la finalul săptămânii.

„Este un moment de referință pentru acest program. Printr-o mobilizare exemplară din partea tuturor părților implicate, reușim să trecem peste cea mai grea parte a acestui proces, mai exact emiterea și distribuirea celor 2,5 milioane de carduri(…)Cel mai important aspect este următorul: Toți beneficarii eligibili vor primi cardurile, personal mă asigur că se efectuează toate verificările în acest sens”, a declarat ministrul Investițiilor Europene, Marcel Boloș.

MIPE arată că singurele probleme ce ar putea surveni în distribuirea cardurilor ar fi în cazul în care persoanele vizate nu sunt găsite la domiciliu de reprezentanții Poștei Române.

Nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin”, a punctat MIPE.

Pentru tranșa I, instituția arată că încărcarea cu cei 250 de lei se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul primirii cardurilor.

Ajutorul financiar va fi acordat o dată la două luni, până în decembrie inclusiv.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *