Saturday, April 13, 2024
Jurnalism corect


MIPE: 150.000 de noi beneficiari ai ajutorului social de 250 de lei / Când va intra a doua tranșă de bani

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 3 august 2022

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat miercuri, 3 august, că cea de-a doua tranșă a ajutorului social de 250 de lei va include 150.000 de noi beneficiari în plus, ce își vor primi cardurile până pe 3 septembrie. Până pe 8 septembrie, toate cardurile vor fi alimentate cu suma promisă de Guvern.

MIPE a anunțat că a încheiat emiterea și distribuția cardurilor aferente primei etape a Programului „Sprijin pentru România”, și că, până la finalul săptămânii, reprezentanții Poștei Române se vor asigura că nu sunt beneficiari eligibili care să fi primit cardul.

„După o primă etapă dificilă în care am reușit să emitem și distribuim carduri pentru aproximativ 2,5 milioane de beneficiari, suntem deja în pregătiri pentru cea de-a doua, pe care o vom finaliza în prima parte a lunii septembrie.

Acum, cu siguranță procedura este mult mai simplificată, pentru că alimentarea se face cursiv pentru toți cei eligibili. La cei 2.480.613 de beneficiari din prima tranșă se adaugă alți aproximativ 150.000 de români care vor avea parte de ajutor pentru alimente și mese calde”, a transmis ministrul Marcel Boloș, citat într-un comunicat transmis de MIPE.

Listele de beneficiari vor fi actualizate până la finalul acestei săptămâni și urmează să fie verificate de Administrația Națională de Administrare Fiscală.

Cine primește voucherele sociale:

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW