Saturday, February 29, 2020
Jurnalism corect


Ministrul Vela: Buletinele cu cip vor putea fi folosite pe post de card de sănătate

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 17 ianuarie 2020 Etichete: , , , , ,

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat, vineri, care sunt noutățile care vin odată cu schimbarea buletinelor clasice ale românilor cu niște cărți de identitate electronice. Proiectul nu a intrat încă în vigoare, fiind pus în dezbatere publică de MAI.

„Se crează posibilitatea cetățenilor români care se află în străinătate să primească un buletin electornic. Cărțile electronice de identitate vor simplifica mult relația cetățenilor cu autoritățile.  Cetăţenii vor putea interacţiona cu autorităţile administraţiei publice putând cere prestarea de servicii(…)Vor fi eliminate celebrele cozi din zona MAI și din alte zone ale administrației publice. (…)Cartea electronică de identitate va asigura funcţionalitatea de card de sănătate. Se creează posibilitatea de a opta pentru eliberarea unei cărți de identitate simplă pentru cei care nu doresc. Ea nu va conține un cip, dar va avea un grad ridicat de securitate. Săptămâna viitoare, marți, MAI, va organiza și o dezbatere publică pentru acest proiect. Manifest toată deschiderea pentru orice propunere”, a declarat șeful MAI.

Românii ar putea avea buletine electronice de la anul. MAI a supus dezbaterii publice un proiect de ordonanță a Guvernului care vizează cărțile de identitate ale românilor. Conform proiectului, buletinele clasice s-ar putea schimba cu unele electronice. Potrivit sursei citate, România este obligată să emită acte electronice de identitate din luna august 2021.

Citeste si:  Convorbirile jandarmilor care au intervenit la protestul din 10 august 2018 au fost desecretizate

Noutățile actului de identitate electronic

Prin intermediul noului buletin electronic se va putea folosi pentru autentificarea într-o platformă informatică a asigurărilor de sănătate și va fi folosit și pe post de card de sănătate.

De asemenea, actul de identitate electronic  va fi eliberat obligatoriu pentru persoanele cu vârsta de 12 ani, iar la solicitarea părinților și sub această vârstă.

Există și posibilitatea pentru cei care nu doresc un buletin electronic să poată opta pentru un act de identitate simplu care nu va conține elemente sau date electronice, dar va avea un grad mare de securitate.

Potrivit actului normativ al ordonanței de urgență privind unele măsuri pentru operaţionalizarea sistemului informatic de emitere şi punere în circulaţie a documentelor electronice de identitate şi rezidenţă, „Imprimeria Națională” va fi cea care va produce noile acte de identitate.

,,Imprimeria Naţională este abilitată să achiziţioneze şi să pună la dispoziţia D.E.P.A.B.D., a Inspectoratului, a structurilor din subordinea/coordonarea acestora, a celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne responsabile, precum şi a Ministerului Afacerilor Externe, echipamentele, produsele și serviciile de resortul tehnologiei informației și comunicațiilor necesare pentru punerea în circulaţie şi personalizarea cărţilor electronice de identitate, a cărţilor de identitate simple, a cărţilor temporare de identitate, a dovezilor de reşedinţă, a cărţilor electronice de rezidenţă şi a cărţilor de rezidenţă”, potrivit actului normativ.

Citeste si:  Mihai Fifor, în ultima zi ca ministru interimar al MAI : Iohannis continuă să blocheze Guvernul

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW