Tuesday, February 27, 2024
Jurnalism corect


Ministrul ucrainean de Externe: Au început pregătirile pentru excluderea Rusiei din sistemul SWIFT

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 26 februarie 2022

Ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, susține că statele Uniunii Europene au început pregătirile tehnice pentru a exclude Federația Rusă din sistemul bancar internațional SWIFT, menționând că nu a fost luată, încă, decizia oficială în acest sens. 

Întreaga diplomație ucraineană a adus rezultate – de la președintele Ucrainei până la ultimul atașat din Ambasada Ucrainei. Mulțumesc miilor de oameni, în special Diasporei ucrainene, care fac presiuni asupra guvernelor lor pentru a sprijini această decizie”, a scris Kuleba, pe Facebook.

Anunțul ministrului ucrainean de Externe vine la scurt timp după ce premierul Ungariei, ultima țară din UE care s-ar fi opus acestei sancțiuni, a declarat că susține excluderea Rusiei din sistemul SWIFT.

Orice măsură agreată de prim-miniștrii Uniunii Europene va fi acceptată și susținută de Ungaria”, a declarat Viktor Orban, notează Guardian.

Excluderea din sistemul bancar internațional SWIFT este una dintre cele mai dure sancțiuni pe care ar putea Occidentul să o aplice Rusiei, după cum susțin analiștii internaționali.

Este vorba de sistemul prin care peste 11.000 de bănci și organizații din peste 200 de țări comunică în timp real.

Vineri, mai multe țări din UE se opuneau excluderii Rusiei din sistemul SWIFT, printre care se numărau Italia, Germania sau Ungaria.

Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit, a argumentat vineri că decuplarea băncilor ruse din sistemul SWIFT ar avea un impact major asupra tranzacțiilor făcute de companiile germane din Rusia, potrivit Reuters.

 Sursă foto: Facebook / Guvernul României

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW