Ministrul transporturilor a anunțat câștigătorul licitației pentru porțiunea lipsă din Autostrada Lugoj – Deva
Firma UMB Tehnostrade, cel mai puternic constructor de autostrăzi aflat în România, a câștigat licitația organizată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru proiectarea și execuția porțiunii Holdea – Margina (9,13 km, din care 2,13 km) din lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, a anunțat joi, 22 septembrie, ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu. Chiar dacă nu vor exista contestații, astfel încât contractul să poată fi încheiat luna viitoare, există un risc major ca România să piardă finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență, având în vedere calendarul extrem de strâns.
Valoarea estimată a contractului este cuprinsă între 2,28 miliarde de lei și 2,59 miliarde de lei (fără TVA). Termenul contractual de finalizare prevăzut este de 11 luni pentru faza de proiectare și 34 de luni pentru faza de execuție. Dacă în următoarele
„Celebra autostradă cu urși, de la Margina la Holdea, a fost desemnat câștigătorul, este un constructor român care și-a făcut treaba foarte bine și care ne dă siguranța că va termina lucrarea în termenii contractului. Este constructorul care în acest moment, este cel mai mare constructor român pe infrastructură rutieră, Umbrărescu, toată lumea îl știe. În sfârșit se intră în linie dreaptă și pe acest proiect. Procedura este următoarea: în 10 zile se pot depune contestații la CNSC, în ultima perioadă sunt tot mai puține la CNAIR, dar asta nu înseamnă că nu ar putea fi depuse. E FIDIC Galben, proiectare și execuție, vom semna contractul la Timișoara, probabil în următoarele săptămâni”, a afirmat Grindeanu, citat de Economedia.
Risc major de pierdere a banilor din PNRR
România riscă să piardă 187 milioane euro din fondurile europene oferite prin Planul Național de Redresare și Reziliență, după ce Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anulat pe 10 februarie licitația pentru proiectarea și execuția porțiunii Holdea – Margina. Ar fi a doua finanțare europeană pierdută pentru acest proiect, după cea prin POST 2007 – 2013, fazată în POIM 2014 – 2020.
Conform angajamentului asumat de Guvern prin PNRR, lucrările la această autostradă ar trebui finalizate până pe 31 august 2026. Este greu de crezut însă că acest lucru se va și întâmpla. Termenul prevăzut de CNAIR este de 45 luni, incluzând aici proiectarea și execuția, acesta urmând să fie calculat abia după semnarea contractului și emiterea ordinului de începere. Prin urmare, în cel mai bun caz lucrările ar urma să fie finalizate în cursul anului 2026.
Cum s-a ajuns aici
Licitația pentru pentru porțiunea Holdea – Margina a fost lansată în iunie 2019, în vremea în care Ministerul Transporturilor era condus de social-democratul Răzvan Cuc. Mult timp licitația a fost suspendată, după victoria la Curtea de Arbitraj de la Paris a vechiului constructor Salini, până când compania de drumuri a reușit să ajungă la un acord cu această firmă. Ulterior procedura s-a reluat, iar dintre constructorii candidați, CNAIR a selectat șase.
La finalul perioadei de depunere a ofertelor, surpriză însă, doar asocierea Mapa Insaat – Cengiz (Turcia) a depus ofertă, în uralele pe Facebook ale titularului de la transporturi, Sorin Grindeanu.
Potrivit Asociației Pro Infrastructură, unul dintre principalele motive pentru care cei cinci constructori candidați nu au depus ofertă a fost legat de răspunsurile „în bătaie de joc” ale CNAIR la solicitările de clarificări. Așa s-a ajuns ca asocierea din Turcia să fie unica rămasă în cursă, până când CNAIR a decis că oferta sa este neconformă, anulând licitația.
Sursa foto: forum.peundemerg.ro
Comentarii