Ministrul Sănătății, verificări la unitățile sanitare din Constanța/ Nelu Tătaru realizează o analiză a nevoilor spitalelor
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, continuă verificările în teritoriu la spitalele care se ocupă de pacienții infectați de Covid-19, anunță Ministerul Sănătății.
Ministrul Sănătății a vizitat deja Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, urmând să viziteze și spațiile de carantină și Spitalul Județean din Constanța.
Nelu Tătaru discută la fața locului cu autoritățile locale medicale și administrative, dar mai ales cu personalul medical implicat direct în actul medical.
Sunt verificate circuitele, stocul de echipamente și medicamente, realizându-se o analiză a nevoilor pentru a se putea interveni operativ pentru limitarea oricăror riscuri.
De asemenea, potrivit sursei citate, ministrul discută cu echipele medicale și cele de management despre proceduri și respectarea lor.
Inquam Photos / George Călin
Comentarii