Wednesday, December 7, 2022
Jurnalism corect


Ministrul Sănătății: Trebuie încurajată raportarea corectă de infecții asociate asistenței medicale

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 1 august 2022

Alexandru Rafila a prezentat luni, 1 august, planul Ministerului Sănătății pentru prevenirea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale, afirmând, totodată, că trebuie încurajată raportarea infecțiilor contactate în spital. 

Potrivit ministrului Rafila, prevenirea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale și combaterea fenomenului de rezistență microbiană la antibiotice reprezintă două dintre obiectivele principale de interes ale Ministerului Sănătății.

Rezistenţa la antimicrobiene este o problemă globală cu impact asupra tuturor ţărilor şi oamenilor, indiferent de nivelul de dezvoltare sau statusul financiar.

„Problema majoră în cazul acestor infecții asociate asistenței medicale este reprezentată de infecțiile care sunt produse de astfel de bacterii multirezistente și mai ales infecțiile invazive. Nu există însă nicio țară din lume care să nu aibă aceste infecții.

Există mai multe sectoare care contribuie la apariția rezistenței la antimicrobiene, nu e vorba numai de sectorul uman, ci și de sectorul veterinar-zootehnic, deci din agricultură, pentru că se utilizează antibiotice în mod nepermis și în domeniul zootehnic”, a explicat Alexandru Rafila.

Ce se întâmplă în România

În țara noastră, infecțiile asociate asistenței medicale nu se raportează corect, a arătat Alexandru Rafila.

Ministrul de resort a prezentat un grafic, atrăgând însă atenția că este mai degrabă o evoluție a modului de raportare, ci nu o evoluție a cazurilor reale.

Sursa foto: Ministerul Sănătății

„Dacă la nivelul UE toate țările au cifre care merg în 6-7% din totalul pacienților externați, în România am avut și procente de 0,2%, aboslut puțin credbil”, a afirmat Alexandru Rafila.

Totuși, trendul a fost crescător  în ultimii doi  ani, înregistrându-se o creștere cu 55%.

Ministrul Rafila a mai explicat că, la aproximativ cinci ani, se fac studii de prevalență de moment în țara noastră, când la un număr de spitale și în decurs de 24 de ore se verifică toate numerele de infecții din fiecare spital.

În România, ultimul astfel de studiu a avut loc în 2017. La momentul studiului s-au verificat 90 de spitale și 24.000 de pacienți, iar rata medie de prevalență a fost de 2%.

„După validare, există o comisie de specialiști care verifică din nou și s-a ajuns la procentul real – 5,9%, o radiografie corectă”, a mai transmis Rafila.

Noul studiu din țara noastră va avea loc fie în decursul acestui an, fie în 2023.

Minsitrul Sănătății a mai declarat că nu exista niciun risc pentru managerii de spital pentru raportarea acestor infecții.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW