Sunday, May 22, 2022
Jurnalism corect


Ministrul Sănătății: O altă pacientă ar fi fost arsă la Spitalul Floreasca: „Continuăm investigația”

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 7 ianuarie 2020 Etichete: , , ,

Ministrul Sănătății, Victor Costache, susține că este posibil ca un alt pacient să fi fost ars în urma unei intervenții chirurgicale la Spitalul de Urgență Floreasca din București. Costache a declarat, în timpul unei conferințe de presă, că se continuă cercetările la unitatea medicală.

„Continuăm să investigăm și rugăm toți pacienții care au suferit astfel de măsuri să ne semnaleze. Transmitem tuturor colegilor să nu mai folosească off lable biocide. Orice utilizare off lable a unui biocid, a unui instrument chirurgical poate da naștere la tragedii”, a explicat Costache, în conferința de presă organizată marți.

Întrebat dacă mai există un caz asemănător cu cel al femeii de 66 de ani care a ars în blocul operator, Costache a declarat: „Avem și noi aceeași informație. Investigăm în continuare. Pacientul este, evident, în viața și a fost un eveniment de mai mică dimensiune, dar nu vreau să speculez”.

Concluziile anchetei efectuate la Spitalul Floreasca

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a prezentat câteva concluzii din raportul cercetării administrative efectuat de conducerea Spitalului Clinic de Urgență București, ca urmare a tragediei din data de 22.12.2019, când o pacientă a luat foc pe masa de operație și a suferit arsuri pe 30% din suprafața corporală. Pe 29.12.2019, femeia a decedat.

Iată care sunt concluziile prezentate de Victor Costache:

  • În primul rând, biocidul utilizat pentru dezinfecția câmpului operator este avizat și este conceput să fie folosit numai pentru dezinfecția chirurgicală a mâinilor echipei operatorii, ci nu pentru dezinfecția pacienților.
  • S-a ignorat o procedură care este adoptată la scară largă, la nivel național și din 2016 la Floreasca și validată împreună cu AMSC, procedura de dezinfecție a tegumentelor, în care se folosește în primă instanță betadina și în cazul pacienților alergici la iod se folosește gluconatul de clorhexidină;
  • S-a diagnosticat greșit această alergie la iod, nu există niciun element care să indice alergia la iod a pacientei și practic în ambele intervenții chirurgicale a fost folosită această substanță pe bază de etanol, cu un conținut de etanol de 89%, un risc combustional major;
  • În acest context de risc combustional major și de biocidul utilizat greșit, se folosește bisturiul electric. Și astfel ajungem la acest eveniment deosebit de grav.
  • Niciunul din medicii aflați în echipa operatorie, nu se afla în serviciul de gardă. Avem un pacient care a sângerat și s-a deteriorat pe parcursul nopții, s-a intervenit la 9 dimineața, iar în echipa operatorie s-a preferat să se intervină cu un medic rezident și apoi un medic specialist venit de acasă, în loc să intervină echipa de medici primari care erau de gardă în spital.
  • În protocolul operator, acest accident combustional apare într-o anexă, separat și ne întrebăm de ce acest accident deosebit de grav nu a fost menționat de la început.
  • După cum bine știți, rezidenții atunci când intervin într-un timp operator trebuie să se afle sub directa și stricta supraveghere a îndrumătorului sau responsabilului de rezidenți. Unul care nu s-a întâmplat în acest caz.

Inquam Photos / Mircea Manole

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW