Tuesday, October 19, 2021
Jurnalism corect


Ministrul Sănătății: Că vrem, că nu vrem, declarat sau nu, suntem într-o stare de alertă. Numărul de cazuri va crește, dar controlabil

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 15 iunie 2020 Etichete: , , ,

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, luni, că numărul mare de infectări cu coronavirus din ultima săptămână este cauzat de măsurile de relaxare și de aglomerarea depersoane din anumite zone ale țării.

„Că vrem, că nu vrem, că recunoaștem sau nu, declarat sau nu, suntem într-o stare de alertă. Am avut cinci zile în care am avut o creștere a numărului de cazuri. Dacă au început timid la 196 de cazuri noi, 237, 222, 275, 320 culminând în prezentarea de ieri. Suntem într-o transmitere comunitară, nu exacerbată, dar o avem accentuată de cele două măsuri de relaxare de până acum.

Astăzi intră și cel de-al treilea set de măsuri de relaxare. Sunt măsuri pe care le gestionăm, pe care le avem în vedere printr-o serie de norme de măsuri de desfășurare și funcționare a fiecăreia dintre aceste relaxări. Avem ordine comune care vor apărea și astăzi în Monitorul Oficial, unele apărute de sâmbătă, cu miniștrii de resort cu principalele măsuri de relaxare”, a declarat Tătaru, la Digi24.

Ministrul a mai explicat că în cazul în care numărul continuă să crească, autoritățile trebuie să gestioneze situația într-o stare administrativă, adică starea de alertă.

„În condițiile în care avem în continuare o creștere, va trebui să gestionăm într-o stare administrativă pe care noi o vrem în continuare este acea stare de alertă. Nu neapărat pentru a avea restricțiile vechi pe care le aveam, fiindcă avem măsuri de relaxare, dar pentru a putea avea pârghiile să putem gestiona eventualele evoluții nefavorabile”, a mai afirmat Nelu Tătaru.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW