Friday, January 21, 2022
Jurnalism corect


Ministrul Sănătății atenționează: Există un risc foarte mare ca Botoșaniul să devină o a doua Suceava

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 30 aprilie 2020

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, după vizita efectuată la Spitalul din Botoșani, că există „un risc foarte mare” ca această unitate medicală să ajungă un focar de COVID-19, similar cu cel de la Spitalul din Suceava.

Nelu Tătaru a declarat, că focarul de la SJU poate fi controlat prin refacerea circuitelor pentru bolnavi, a mentalităţii şi creşterea încrederii în rândul personalului medical.

„Am venit să reevaluez Spitalul Judeţean Botoşani, având în vedere că atunci când am fost prima dată era atâta siguranţă încât am văzut unde s-a ajuns. Avem un management nou, avem un director la DSP nou, avem 225 de pacienţi, 125 sunt cadre medicale în acest moment în spital. Rămâne ca refacerea circuitelor, refacerea mentalităţii, ca să zic aşa, precum şi a încrederii personalului medical să facă ca acest focar care devenise Botoşaniul să îl putem controla şi în acelaşi timp să vedem că tot ceea ce înseamnă partea de Nord şi Nord-Est – de aici plec la Suceava – îşi revine”, a declarat Tătaru, citat de Agerpres.

Ministrul Sănătăţii a vizitat Spitalul Județean de Urgență Botoşani şi a avut la sediul Prefecturii o întrevedere cu autorităţile judeţene şi cu reprezentanţii sistemului de sănătate publică. Vizita lui Nelu Tătaru la Botoşani survine la câteva zile după emiterea unor ordine privind suspendarea din funcţie a managerului SJU şi a directorului de la Direcţia de Sănătate Publică. De aici, Nelu Tătaru va merge la Suceava pentru a instala o conducere civilă la Spitalul Județean.

Sursa foto: Inquam photos/ Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW